Iordanianul Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash a fost expulzat sambata din Romania, fiind declarat indezirabil de Curtea de Apel Bucuresti, pe o perioada de 15 ani, intrucat sustinea gruparea Stat Islamic, pentru care facea propaganda online.

Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash a fost escortat, sambata noapte, in vederea expulzarii, pe Aeroportul "Henri Coanda" Bucuresti.

"In cursul noptii trecute politistii Inspectoratului General pentru Imigrari si ai Politiei Romane au efectuat o misiune de indepartare de pe teritoriul national a unui cetatean iordanian, declarat indezirabil in Romania de catre Curtea de Apel Bucuresti. (....) Acesta a fost escortat de catre politisti de la imigrari pana in tara de origine, unde a fost predat autoritatilor competente", se arata intr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, la iesirea din tara, pe numele cetateanului iordanian s-a instituit masura de nepermitere a intrarii in Romania, pentru o perioada de 15 ani, scrie MEDIAFAX.

In 29 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea Parchetului de pe langa aceasta instanta si l-a declarat indezirabil in Romania pe Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalas, din ratiuni de securitate nationala, pentru o perioada de 15 ani.

Decizia a fost contestata de cetateanul iordanian la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care vineri i-a respins ca nefondata cererea de suspendare a executarii sentintei civile a Curtii de Apel Bucuresti. Decizia este definitiva.

In 29 decembrie, cetateanul iordanian a fost ridicat de reprezentantii Serviciului pentru Imigari de la locuinta sa situata pe bulevardul Mamaia din Constanta, fiind dus atunci la Bucuresti.

Cetateanul iordanian sustinea neconditionat gruparea Stat Islamic (ISIS), pentru care facea propaganda online, incercand chiar sa legitimeze atentatele de la Paris si era dispus sa se implice in actiuni ale acesteia impotriva Romaniei, potrivit Serviciului Roman de Informatii.

SRI preciza atunci, intr-un comunicat de presa, ca Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash, aflat in Romania din anul 1991, a fost monitorizat incepand din 2014, context in care s-a stabilit ca desfasura activitati care, potrivit cadrului legal in domeniul antiterorism, constituie riscuri si amenintari la adresa securitatii nationale.

"Astfel, incepand cu anul 2014, Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a parcurs un proces progresiv de (auto)radicalizare ca urmare a accesarii sistematice a propagandei online a unor entitati teroriste jihadiste prezente in arealul de conflict siriano-irakian si, in special, Daesh (denumirea in limba araba a organizatiei Stat Islamic, n.r.). Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a derulat in mediul virtual si relational o sustinuta propaganda jihadista, de radicalizare si recrutare ideologica in favoarea Daesh, incercand chiar sa legitimeze modul de operare al organizatiei, inclusiv atacurile comise recent la Paris. De altfel, sustinerea neconditionata pe care acesta o manifesta fata de actiunile Daesh include si disponibilitatea de a se implica in actiuni impotriva Romaniei"
, arata SRI.

Citeste si:
Zelenschi, despre propaganda rusă: ”Rusia ne acuză pe noi de...
Zelenschi, despre propaganda...

Potrivit purtatorului de cuvant al SRI, Ovidiu Marincea, cetateanul iordanian este om de afaceri si are familia la Constanta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.