Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 01 Jul. 2021
Adela Popescu și Radu Vâlcan mai au foarte, foarte puțin timp de așteptat până când vor deveni părinți pentru a treia oară. Frumoasa vedetă se află pe ultima sută de metri cu sarcina și deși nu este prima dată când trece prin așa ceva, este extrem de emoționată. Prezentatoarea a făcut o serie de declarații pe contul ei oficial de Instagram, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. Cea mai mare curiozitate a celor care o urmăresc zilnic este legată de numele pe care îl va purta cel mic și pe care niciunul dintre ei nu l-a dezvăluit.
Recomandari 19 Apr. 2021
În contextul actual, ne petrecem mai mult timp acasă. Am redescoperit activitățile care ne plac și care ne relaxează în spațiul intim și confortabil din propria locuință. Totodată însă, am conștientizat că multe lucruri aglomerează inutil sau că spațiul nu este suficient pentru toate activitățile pe care vrem să le desfășurăm la interior. Timpul petrecut aici ne-a atras atenția asupra aspectelor care pot fi îmbunătățite. Așa că iată o listă de 5 idei prin intermediul cărora poți avea o locuință mult mai funcțională:
International 14 May. 2017
Noul presedinte Emmanuel Macron a fost primit de catre presedintele in exercitiu Francois Hollande la Elysee, scrie Le Figaro.
Politica 27 Sep. 2006