Vineri in jurul orei 2:00, politistii de frontiera de la Negru Voda au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune o masina care a trecut ilegal frontiera din Bulgaria in Romania, pe camp, continuandu-si deplasarea in interiorul tarii.
"Imediat, a fost declansata o actiune operativa, politistii de frontiera monitorizand autoturismul. Astfel, s-a constatat ca, pe raza localitatii de frontiera Pecineaga, soferul masinii s-a intalnit cu alte persoane aflate in trei autovehicule inmatriculate in Bulgaria si, ulterior, s-au deplasat pana in apropierea unei liziere. Politistii de frontiera au observat ca din liziera au iesit mai multe persoane care s-au urcat in doua din cele patru autovehicule, fapt pentru care au intervenit pentru prinderea in flagrant a acestora", se arata in comunicatul citat de HotNews.
In autoturisme au fost descoperiti 19 cetateni irakieni, dintre care 8 adulti si 11 minori, acestia fiind insotiti de cinci cetateni bulgari, cu varste cuprinse intre 29 si 39 si de ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro