Yuppy16 Noiembrie 2009de Violeta Olteanu

Lectura de 2 minute

Sa prinzi Sibiul intr-o vreme frumoasa, cu 24 de grade Celsius, cu multi tineri in Piata Mare chiar la sfarsit de toamna, e un lucru ce-ti va ramane intr-o forma sau alta in minte.

Parasind Carpatii Orientali cu ale lor Chei printre care soseaua serpuieste si face ca orice om sau vehicul sa para o furnica in fata colosilor abrupti din piatra, turistul se opreste aproape de Gheorgheni, acolo unde o masa plina cu polen, dulceata de afine, faguri si miere poliflora face bucuroase cel putin doua persoane.

Spre sud, un loc de oprire minunat este Sighisoara, cu cetatea ei amplasata pe doua nivele, cu farmecul acela mediaval condimentat cu figura dura a celui supranumit Dracula, ca un derivat al ordinului tatalui sau. Cum spuneam in episodul trecut, drumul dinspre Gheorgheni spre Sovata, pliat pe o toamna ce a indemnat copacii sa-si ingalbeneasca frunzele, e izvor de inspiratie si relaxare. De la Sovata se ajunge usor in Sighisoara, oras despre care am vorbit intr-un articol trecut. Apoi, pana la Sibiu nu mai e chiar mult. Un drum bun prin Medias sau unul momentan in reparatii, prin Agnita, difera prin trafic, calitatea asfaltului dar si cativa kilometri buni, asa ca a ramas Agnita.

Sa prinzi Sibiul intr-o vreme frumoasa, cu 24 de grade Celsius, cu multi tineri in Piata Mare chiar la sfarsit de toamna, e un lucru ce-ti va ramane intr-o forma sau alta in minte. Chiar daca nu locuiesc aici, multi oameni obisnuiesc sa spuna "Sibiul este orasul meu!" Farmecul nu s-a pierdut niciodata, cu primele cladiri aparute pe 9 Mai sau Faurului, cu cele doua Piete (Mica si Mare), cu muzeul Brukenthal, cu Turnul Sfatului, cu ramasitele din zid si ale sale turnuri, cu Podul Minciunilor...Sibiul e un oras in care parca te-ai intoarce oricand. A fost capitala culturala a Europei, lucru care a impulsionat turismul si practic ne-a facut mandri pe toti.

Plimbarile relaxante, popasul pe o banca in Piata Mare, acolo unde cei mici sunt captivati de porumbei dar si de jeturile de apa ce tasnesc din cand in cand, urcatul in Turnul Sfatului si observarea orasului de sus, admirarea Bisericii Evanghelice, un pas in fata celuilalt prin parcul ASTRA, putina durere de ceafa langa Catedrala Ortodoxa, o bautura la o terasa, multe poze si putine ganduri prin alte parti. Iata de ce multi zic "Sibiul este orasul meu!"

Citeste si:
Sfidare pe față. Șefă din poliție filmată la un grătar cu colegii
Sfidare pe față. Șefă din...

Tara da pe dinafara de lucruri atat de frumoase - si am putea trece prin viata fara sa le cunoastem. Ele pot fi descoperite si in carti, reviste, in diferite articole. Nu te multumi cu atat, mergi sa le admiri chiar tu...

Un text de: Ianis



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.