Yuppy3 Septembrie 2007de Vio

Lectura de 5 minute

Efectele excesului de alcool, droguri, tutun si steroizi asupra vietii sexuale.

1. Sex si alcool

Cercetarile au scos la iveala in nenumarate randuri ca alcoolul consumat in mod abuziv are efecte secundare semnificative asupra sanatatii, diferite la barbati fata de femei, din motive evidente.

In cantitati moderate, alcoolul actioneaza ca un afrodisiac, insa sporirea cantitatii in mod constant afecteaza fara indoiala performantele sexuale. Barbatii alcoolici se confrunta cu o multitudine de probleme: dificultatea de mentinere a erectiei, dificultatea ejacularii, apetit sexual scazut, agresivitate sexuala si chiar impotenta.

Conform unor studii, aproximativ 54% dintre barbatii alcoolici intampina dificultati in mentinerea erectiei, in timp ce 31-58% dintre acestia au apetit sexual foarte scazut. Aceiasi cercetatori au dezbatut impactul excesului de alcool asupra testosteronului si indiferent de diversitatea opiniilor, s-a constatat ca activitatea hormonilor masculini este inhibata de cantitatea de alcool pe care o consuma un barbat, alcoolic sau nu, pana la a deveni afectat de aceasta.

Alcoolismul poate duce la hipogonadism, care se caracterizeaza prin insuficienta functiilor testiculare si cuprinde majoritatea tulburarilor de natura sexuala.

Nu se cunoaste cu exactitate in ce masura efectele excesului de alcool sunt ireversibile sau dupa cat timp de la incetarea consumului organismul isi reia functiile normale. Un studiu efectuat asupra a 17.000 de barbati alcoolici a scos la iveala faptul ca dupa mai multi ani in care acestia nu au consumat deloc spirtoase, functia sexuala a 50% dintre ei a revenit la normal, in timp ce cealalta jumatate si-au recuperat partial capacitatea de mentinere a erectiei.

Excesul de alcool contribuie de asemenea la cronicizarea unor boli, cum ar fi diabetul sau afectiunile cardiace.

2. Sex si droguri

a. 'Poppers' (amilnitrit, butilnitrit, aditivi - de ex. solventi organici) sunt stupefiante care se inhaleaza, cu r efecte care apar dupa 3-5 minute: dezinhibare, cresterea apetitului sexual, relaxare musculara, cresterea sensibilitatii tactile.

Efecte adverse: tuse, tahicardie, hipoxie, colaps - in functie de dozare, iritarea pielii si a mucoaselor, iar in cazuri extreme aritmii cardiace si impotenta. Sunt usor inflamabile si creeaza dependenta psihica.

b. Amfetaminele incita, dar suprima performanta. Desi contribuie la aparitia fanteziilor sexuale, creeaza dificultati in mentinerea erectiei sau, ocazional, conduc la priapism - erectie dureroasa care nu se amelioreaza de la sine.

Fiind responsabile pentru disparitia erectiei si micsorarea penisului, consumatorii gasesc adesea masturbarea mai satisfacatoare decat actul sexual. De asemenea, exista barbati care nu au experimentat niciodata orgasmul in conditiile utilizarii. Intarzierea sau lipsa ejacularii din pricina consumului de amfetamine este, in perspectiva unora, un efect pozitiv, pentru ca pot continua mai mult timp actul sexual. Excesul poate duce la aparitia orgasmului instantaneu, la convulsii, atac de cord si deces.

c. Cocaina este un stimulent, ca si amfetaminele, prin urmare efectele acesteia sunt asemanatoare. In doze mici, cocaina provoaca euforie, insa in cantitati mari afecteaza libidoul si provoaca dependenta. Cocaina este si un anestezic local. Cand este aplicata pe piele, reduce usor capacitatea tactila, iar unii barbati profita de acest efect si o aplica pe penis pentru a rezista mai mult in timpul actului sexual.

In supradoza, provoaca orgasm instantaneu si poate fi fatala.

d. Heroina inhiba reactiile sexuale la ambele sexe. Barbatii dependenti ejaculeaza foarte greu si nu pot mentine erectia, iar femeile au probleme in privinta lubrifierii. Utilizata constant, afecteaza libidoul si reduce considerabil apetitul sexual.

e. GHB, Fantasy, Liquid E, Liquid X (droguri de petrecere)

GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanta care exista in mod natural si in organismul uman, concentratia maxima fiind la nivelul creierului. GHB a fost prima data produs prin sinteza acum circa 30 de ani. A fost utilizat in medicina, ca narcotic si ca adjuvant in tratamentului delirului din sevrajul alcoolic. Din cauza efectelor secundare, nu se mai utilizeaza, decat foarte rar. GHB a devenit foarte popular in randul culturistilor si sportivilor de performanta.

Efecte: intoxicatie, mai ales prin combinarea cu alte substante; unele cazuri de deces, in cazul consumului concomitent de alcool, ecstasy sau heroina. In stare pura, GHB este lipsit de efecte adverse periculoase. In doze mai mari intervine o sedare puternica, pana la coma, iar supradozarea poate duce la convulsii si confuzie.

f. Marijuana produce euforie si accelereaza pulsul. Dupa aproximativ o jumatate de ora de la inhalare, marijuana are efect sedativ. Consumul pe termen lung are efecte negative asupra potentei, iar in cazul femeilor afecteaza ritmul ciclului menstrual. Unele persoane se simt bine sub influenta acestui drog, declarand ca marijuana sporeste nivelul senzorial si intensifica puternic starile de orgasm. Pentru cei care nu sunt insa familiarizati cu drogul, acesta are efecte neplacute si scade apetitul sexual.

3. Sex si tutun

Nicotina afecteaza tesutul erectil si activitatea muschilor implicati in producerea erectiei, ducand la impotenta. Barbatii fumatori sunt de doua ori mai predispusi la infertilitate decat nefumatorii. Asocierea tutunului cu stupefiante sporeste sansele pentru impotenta completa.

Riscul de infertilitate este de 50% la barbatii cu varste cuprinse intre 30 si 40 de ani.

Tutunul reduce cantitatea de sperma produsa de organism si modifica structura si mobilitatea celei ramase, astfel incat exista sansa pierderii unei sarcini sau a aparitiei malformatiilor la fat. Copiii cu parinti fumatori sunt mai predispusi la apritia anumitor forme de cancer, chiar daca parintii au intrerupt consumul de nicotina.

4. Sex si steroizi

Testosteronul a fost primul steroid anabolizant si ramane baza tuturor derivatilor folositi azi in medicina (si exista destui...). Steroizii au inceput sa fie din ce in ce mai cunoscuti la inceputul anilor '60 si sa atraga atentia tot mai multor cercetatori. Pe langa efectele benefice asupra organismului, steroizii pot avea numeroase efecte secundare grave, atunci cand sunt utilizati incorect si excesiv:

In afara de faptul ca inhiba producerea hormonilor proprii, steroizii sunt hepatotoxici (afecteaza ficatul), pot avea impact asupra colesterolului si duc la ginecomastie (dezvoltarea sanilor la barbati). Afecteaza functiile rinichilor, determina agresivitate sporita, calvitie, oprirea cresterii in inaltime, marirea prostatei si chiar infertilitatea, ca efect temporar.

Articol de Mihnea



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.