Arhitectii de la Cadaval & Sola-Morales au construit "House at The Pyrenees", undeva in Canejan, o regiune catalana sin Spania.
Proiectul de pe hartie s-a concretizat intr-o casa minimalista, cu o atmosfera degajata care in interior pare ca se leaga cumva de mediul inconjurator. Exista doua nivele, unul din piatra care se continua cu o terasa spatioasa, respectiv unul care se foloseste la maximum de acoperisul in V. Sus, ferestrele largi ofera privelisti de vis spre masivii muntosi ai Pirineilor. Totul este iluminat natural de un al doilea rand de ferestre, amplasate la jonctiunea celor doua portiuni convergente ale acoperisului.
Casa din Pirinei a fost gandita ca o a doua locuinta pentru o familie moderna. Etajul de tip mansarda este destinat copiilor, care au la dispozitie un living spatios si o bucatarie simplista. La baza, nu gasim nicio incapere extravaganta, ci numai elemente aproape obligatorii, plasate dupa reguli simple in jurul unui semineu impresionant, pe care l-am mai vazut in casa liderului trupei de rock The Flaming Lips.
Poze, in galeria foto.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro