La sfarsit de an toata lumea sarbatoreste, dar stilul petrecerilor variaza in functie de cultura fiecarei tari.

La sfarsit de an toata lumea sarbatoreste, dar stilul petrecerilor variaza in functie de cultura fiecarei tari. De la megaspectacole organizate pe strazi, pana la baluri grandioase gazduite de cateva dintre cele mai celebre localuri de lux din lume, Revelionul este fara indoiala cea mai complexa si interesanta petrecere a anului, cu invitati din toate colturile lumii. Iata cum se intampina Anul Nou in alte tari:

1. Edinburgh

Hogmanay este de departe cea mai renumita petrecere de Anul Nou si se desfasoara in Edinburgh, Scotia, pe parcursul a patru zile in care muzica si distractia sunt la ele acasa. Termenul "hogmanay" mai inseamna "ziua iubirii" in scandinava veche si "nasterea omului" in franceza, dar scotienii l-au asociat expresiei: "Vine Revelionul - Sa inceapa petrecerea!"

2. Las Vegas

Nu te poti plimba prin Vegas in ajun de Anul Nou fara sa nimeresti in miezul unei petreceri. Aici se desfasoara cateva dintre cele mai populare spectacole ale lumii, asta pentru ca Freemont Street a devenit unul dintre simbolurile distractiei la sfarsit de an. Milioanele de lumini si artificii care inunda orasul in seara de 31 decembrie merita din plin aprecierea de care se bucura la nivel mondial.

3. New York

Ce poti face in Big Apple in prag de Anul Nou? Mergi in Times Square si vei gasi o multime de posibilitati. Nimic nu se compara cu megapetrecerea proiectata pe panourile giganitce care anima orasul, alaturi de lumini si artificii. Atmosfera senzationala marcheaza ceea ce a devenit deja o traditie globala. In noaptea de Revelion toata lumea isi tine respiratia, numara ultimele secunde pana la sosirea noului an si participa cu entuziasm la coborarea celebrei "New Year's Eve Ball".

4. Cape Town

Unii experti in travel afirma ca Africa de Sud ar fi cea mai indicata zona pentru sarbatorirea Revelionului. Cluburile si barurile de acolo se umplu anual cu localnici si turisti care gusta traditiile africane. Printre altele, Cape Town ofera o multime de variante de distractie, intre care marele carnaval Minstrel. Africa pune la dispozitia celor interesati si cateva plaje superbe, cum ar fi Durban si Garden Route, faimoase pentru petrecerile "wild" pe care le gazduiesc.

5. Sydney

Desi transportul subteran nu este disponibil in ultima zi a anului dupa orele pranzului, exista alte mijloace de transport pe care le poti utiliza pentru a ajunge in Sydney Harbour, inima distractiei australiene de Anul Nou. Vei gasi o multime de hoteluri si pub-uri splendide unde iti poti petrece timpul inainte de marea petrecere...

6. Rio de Janeiro

Apropierea noului an marcheaza inceputul a ceea ce brazilienii numesc Fiesta de Iemanja. O multime de oameni se aduna anual la Rio in aceasta perioada a anului si ocupa plajele braziliene incarcati cu flori si daruri pentru Iemanja, Zeita Apei, conform religiei braziliene Umbanda. Astfel, de pe plaja Copacabana se pot vedea "zilioane" de lumanari plutind pe apa.

7. Roma

Piazza del Popolo este centrul petrecerilor din Roma, iar marea sarbatoare traditionala Fiesta di San Silvestro marcheaza inceputul noului an cu mii de artificii si muzica de diverse tipuri.

8. Paris

Indreapta-te direct spre Le Point Ephemere si Batofar daca preferi clubbing-ul de Revelion sau alege sa prinzi Anul Nou pe ritmuri de cabaret, la Moulin Rouge sau Lido. Oricare ar fi optiunea, posibilitatile sunt nelimitate.

Daca vrei sa stii cate secunde mai ai de numarat pana la petrecerea de Revelion, click aici!


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.