Inainte de decolarea unui avion pasagerii sunt instruiti in ceea ce priveste masurile de siguranta din timpul zborului sau in cazul unui accident, pentru a sti cum sa actioneze. De altfel, aceasta este o rutina serioasa care se repeta la fiecare imbarcare.
Un insotitor de zbor a facut diferit lucrurile luna trecuta, cand a decis sa actioneze in stil propriu. In timp ce colega sa se dadea indicatiile audio, acesta "mima" cele mentionate intr-un stil care i-a distrat pe toti cei de la bord.
Daily Mail l-a citat pe unul dintre pasageri: "Individul acesta mi-a atras atentia pentru ca deborda de o energie care parea contagioasa. Cand a inceput sa faca demonstratia am fost captivati imediat. Pot sa spun ca am 61 de ani si pana acum nu am vazut niciun insotitor de zbor care sa captiveze pasagerii asa. Cand a terminat toata lumea a aplaudat si s-a intamplat ceva nebunesc - toti am urmarit si versiunea in franceza!"
Clipul de cinci minute a fost inregistrat de un pasager amuzat care a surprins si momentul in care barbatul face o plecaciune, la final.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro