Pana la jumatatea lunii aprilie poti face cumparaturi cu pana la 80% mai ieftine din magazinele vestimentare si de incaltaminte!

De alaltaieri s-a dat startul vanzarilor de soldare la majoritatea magazinelor vestimentare si de incaltaminte din Capitala. Conform legii, comerciantii pot reduce preturile produselor, pentru a face loc noilor colectii pentru sezonul primavara-vara 2008. Desi, in mod oficial ar fi trebuit sa astepte jumatatea lunii ianuarie, o parte din retaileri au taiat din zerourile preturilor inca din primele zile ale acestei luni.

Nivelul reducerilor difera de la un magazin la altul, insa aceasta este perioada ideala, daca vreti sa va innoiti garderoba la jumatate de pret. Procentele in minus cresc pe masura ce ne apropiem de momentul lichidarii stocurilor, asa ca la sfarsitul lui februarie ne putem astepta sa platim doar 20% din costul initial al unui produs. Reducerile variaza intre 20% si 80% pana in luna aprilie si chiar daca vanzarile se dubleaza fata de alte perioade obisnuite ale anului, incasarile raman cel mult egale.

La noi

In magazine precum Champion, Kenvelo, No 36, Puma, Il Passo, Donna&Donna, Steilmann, Cavaliere, Otter, Bam Boo, Esprit, Yves Rocher, Springfield, Bigotti, Etam, Ziggo, Leonardo, Musette, Athena Boutique, Optiplaza, Serena, Women's Secret, Pull&Bear, Celio, Motivi, Pepper, Polo Garage, Promod, Diesel, Levi's, Donna M, BSB, Mango, Castro, Office Shoes, La Madonette, Stone Creek, House of Art, Collin's, Golden Point, Lotto exista reduceri de 30, 50 sau chiar 70%, in limita stocului disponibil. In magazinele Famous Brands, Famous Brands Gallery, Miss Sixty - Energie si Calvin Klein Jeans s-a dat startul vanzarilor promotionale cu reduceri de pana la 40% inca de pe 8 ianuarie, iar de alaltaieri au intrat preturile promotionale cu pana la 60% mai mici decat cele initiale.

Si costurile produselor de incaltaminte beneficiaza de reduceri. Spre exemplu, pana pe 8, respectiv 9 februarie, la Bucuresti Mall si Plaza Romania se ofera premii instant sau un voucher de 2.000 de euro, celor care vor face cumparaturi in valoare de minimum 50 de lei.

La ei

De sezonul reducerilor profita si agentiile de turism care organizeaza excursii de shopping in capitalele modei din Europa si nu numai. Marile magazine si case de moda din Europa au dat startul reducerilor de sezon inca de la finalul lunii decembrie, iar din 6 ianuarie a urmat un nou val. Zara, H&M, New Yorker, Levi''s, Beshik, Stradivarius, Promod si Mango sunt doar cateva dintre brandurile care s-au grabit sa renunte la colectiile de toamna-iarna.

Febra cumparaturilor de sezon i-a cuprins pe cei mai multi dintre noi si din ce in ce mai multi romani aleg sa faca shopping peste hotare. Majoritatea prefera Italia, Germania si Spania, insa cei cu buzunare fertile gonesc spre Dubai, pentru a nu rata festivalul cumparaturilor. Cele mai cautate produse peste granite sunt hainele, parfumurile, articolele electronice si electrocasnice.

Online

Cumparaturile online reprezinta o optiune eficienta pentru cei carora nu le face placere sa tina piept aglomeratiei din oras, cozilor de la cabinele de proba sau nu au prea mult timp la dispozitie pentru a face turul magazinelor.

In cazul magazinelor online reducerile au inceput de pe 8 ianuarie. Pentru a comanda produse este necesar sa parcurgeti mai multe etape: crearea unui cont pe site, selectarea produselor dorite (marime, culoare, cantitate) si efectuarea comenzii, pentru care, in mod normal, veti primi un e-mail de confirmare.

Printre avantaje se numara faptul ca puteti schimba produsul sau primi contravaloarea acestuia (cu exceptia taxelor de transport), in cazul in care calitatea sa este indoielnica. Pe de alta parte, este bine de stiut ca transportul poate dura pana la o luna si exista sanse ca obiectele sa aiba in realitate caracteristici usor diferite fata de cele comandate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.