In afara surprizelor de care se vor bucura in cadrul caravanei, cei prezenti vor putea sa contribuie la sarbatoarea pe care Coca-Cola o aduce, in premiera, in satul Pietroasele din judetul Buzau. Anul acesta, Coca-Cola a creat un automat special care colecteaza energie de la telefoanele mobile.
„Sarbatoarea Craciunului reprezinta un prilej de a le multumi consumatorilor pentru clipele de bucurie impartasite in ultimele 12 luni. Anul acesta, dorim sa aratam ca fiecare dintre noi poate fi Mos Craciun nu numai pentru cei apropiati. Printr-un gest simplu, putem sa aducem bucurie chiar si unor persoane pe care nu le cunoastem”, declara Anca Nastase, Marketing Activation Manager Coca-Cola Romania & Moldova.
Prin intermediul unui panou fotovoltaic, automatul special Coca-Cola masoara energia generata de telefonul mobil, atunci cand ecranul activ al acestuia este plasat in dreptul panoului. Aparatul este dotat cu un ecran care monitorizeaza si indica energia electrica acumulata in functie de durata de expunere a telefonului.
Astfel, consumatorii din cele 5 orase in care va ajunge caravana Coca-Cola sunt asteptati sa doneze energie, cu ajutorul telefoanelor mobile. Ca urmare a ajutorului lor, locuitorii din satul Pietroasele vor avea parte, in prag de Craciun, de adevarata bucurie specifica acestei perioade: satul luminat de sarbatoare, cadouri pentru copii si un concert special.
Programul caravanei Coca-Cola
Bucuresti:
- 3-4 decembrie: Baneasa Shopping City (15:00 - 21:00)
- 5-6 decembrie: Carrefour Orhideea (15:00 - 21:00)
Ploiesti: 7 decembrie: Ploiesti Shopping City (10:00 - 14:00)
Timisoara: 8-9 decembrie: Piata Victoriei (15:00 - 21:00)
Cluj: 11-12 decembrie: Piata Unirii (15:00 - 21:00)
Iasi: 14-15 decembrie: Palatul Culturii (15:00 - 21:00)
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro