Yuppy 26 Mai 2019 16:17 de Clara Vacaru
Ciprian Florin Luca (fost deputat PSD de Arad), directorul Spitalului de psihiatrie si pentru masuri de siguranta Stei, este acuzat de primarul liberal Ilie Bolojan ca a incercat sa inscrie sambata la vot, pe o lista speciala, peste 150 de pacienti cu afectiuni psihice. 

"Pacientii de la Spitalul de psihiatrie din Stei sunt oameni cu fapte de tip penal pentru care nu au putut fi condamnati la inchisoare deoarece comisiile medicale au stabilit ca nu au discernamant. Pana acum, in ultimii 25 de ani, acestia nu au votat niciodata, dar acum s-a incercat inscrierea lor la vot pe o lista speciala”, a explicat, duminica, primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, conducerea sectiei de votare a respins, initial, depunerea listei speciale prin care se solicita urna mobila pentru ca era incompleta, iar apoi pentru ca era tardiva, directorul spitalului din Stei revenind sambata seara, dupa ora 20.00.

"Prima data, reprezentantii sectiei de votare au respins lista speciala ca fiind incompleta din punct de vedere al datelor pe care trebuia sa le contina, iar a doua oara pentru ca a fost depusa tardiv, dupa ora 20.00”, a declarat Bolojan, potrivit adevarul.ro.

Duminica, reprezentantii PSD au cerut trimiterea urnei mobile la Spitalul de psihiatrie din Stei, amenintand cu plangeri penale.

Loctiitorul presedintelui Biroului Electoral Judetean Bihor, Marcela Teaha, a declarat ca incidentul nu ridica problema vicierii votului. "In cazul in care persoanele pentru care s-a solicitat urna mobila nu au drept de vot, in momentul introducerii datelor lor in Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal, acest lucru se va vedea si nu vor putea participa la scrutin”, pretinde Marcela Teaha.

La Spitalul de neuropsihiatrie si masuri de siguranta Stei sunt internate persoanele considerate ca fiind cu discernamantul diminuat sau fara discernamant care au comis infractiuni si au fost depistate cu probleme psihice cu pericol pentru societate, mai scrie sursa citata.

Citeste si:
Despre Cloud PACS: cum pot utiliza medicii această tehnologie în...
Despre Cloud PACS: cum pot...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.