Câștigătoarea US Open 2021, tenismena Emma Răducanu, a fost depistată pozitiv cu COVID-19.

Emma Răducanu a fost infectată cu COVID-19

Emma Răducanu (19 ani, 19 WTA) a avut un sfârşit de sezon mai puțin victorios, cu trei înfrângeri în cinci meciuri, după finala de la US Open. Din cauza îmbolnăvirii sale cu coronavirus, programul de pregătire pentru noul sezon va suferi schimbări.

Tenismena se afla la Abu Dhabi (Emirate), unde urma să joace în demonstativul Mubadala World Tennis Championship (16-18 decembrie), însă Emma a aflat că a fost depistată pozitiv la coronavirus. În cele din urmă, sportiva va rata demonstrativul pentru care a mers în Emirate și plus la toate, este nevoită să stea timp de două săptămâni în izolare.

Tenismena româncă va petrece Crăciunul singură, departe de familie. Starea de sănătate a Emmei este una bună, neavând nevoie de îngrijiri medicale.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Decembrie 2021 - 05 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.