Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără emoţii în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.150.470 de dolari, după ce a învins-o, vineri, pe ucraineanca Marta Kostiuk, cu 7-6 (2), 6-1.
Halep, calificată în turul al treilea la Indian Wells
Halep (30 ani, 17 WTA), cap de serie numărul 11, s-a impus după o oră şi 33 de minute în faţa tinerei sale adversare (19 ani, 58 WTA).
Kostiuk a început mai bine jocul, a reuşit un break şi a condus cu 3-1, dar Halep a revenit imediat şi a egalat (3-3). S-a mers cap la cap până în tiebreak, unde Simona s-a impus clar, cu 7-2. Halep a dominat categoric actul secund, câştigând cu 6-1.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 51.895 de dolari şi 65 de puncte WTA.
Cu cine se va confrunta în turul trei
În turul al treilea, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre belarusa Aleksandra Sasnovici şi britanica de origine română Emma Răducanu.
Şi Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea, după 6-2, 6-3 cu japoneza Misaki Doi. De asemenea, tot vineri, Irina Begu o înfruntă pe elveţianca Jil Teichmann, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Makaveli își retrage candidatura la Primăria Capitalei și o susține pe Anca...
Sursa: kudika.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro