Naționalele Sloveniei, Italiei, Germaniei şi Cehiei s-au calificat în turneul de baschet masculin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), după ce au reuşit să câştige turneele de calificare organizate în "bulele sanitare" de la Kanuas (Lituania), Split (Croaţia), Belgrad (Serbia) şi Victoria (Canada).

Slovacia, Italia, Germania și Cehia, calificate cu echipele naționale de baschet la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Campioana europeană Slovenia, condusă de starul Luka Doncic, a învins cu scorul de 96-85 echipa Lituaniei, la Kaunas. După o primă repriză echilibrată (52-52), slovenii au mărit ritmul jocului şi s-au impus în final la o diferenţă de 11 puncte. Doncic a fost cel mai bun om de pe teren, reuşind o "triplă dublă" (31 puncte, 11 recuperări şi 13 assist-uri), graţie căreia şi-a propulsat echipa către Tokyo.

La Belgrad, Italia a dispus în finală de vicecampioana olimpică Serbia cu 102-95, dar scorul nu reflectă realitatea de pe parchet, în condiţiile în care italienii au dominat jocul cu autoritate, având un avans de 12 puncte la pauză. Sârbii nu l-au avut însă la dispoziţie pe Luka Jokic, cel mai bun jucător al sezonului în NBA, care a declarat forfait pentru acest turneu, din cauza oboselii, precizează Reuters.

Naționala Cehiei, în aceeași grupă cu SUA la JO

Echipa Germaniei a produs surpriza în turneul de la Split, reuşind să învingă în finală Brazilia cu 75-64. Moritz Wagner, pivotul echipei americane Orlando Magic, a înscris 28 de puncte pentru învingători, în timp ce de la sud-americani s-a remarcat veteranul Anderson Varejao (38 ani), autorul a 14 puncte.

Turneul găzduit de oraşul canadian Victoria s-a încheiat cu victoria echipei Cehiei, învingătoare cu 97-72 în faţa Greciei. Cehii, care au eliminat în semifinale Canada (103-101), echipă care a avut în lotul său mai mulţi jucători din NBA, vor evolua la JO în aceeaşi grupă cu Statele Unite, deţinătoarea titlului olimpic, informează Agerpres.

Componenţa grupelor turneului olimpic de baschet masculin de la Tokyo

GRUPA A: Iran, Franţa, Statele Unite (campioana olimpică en titre), Cehia

Citeste si:
Românii din Italia vor să fie recunoscuți oficial drept minoritate...
Românii din Italia vor să fie...

GRUPA B: Australia, Nigeria, Germania, Italia

GRUPA C: Argentina, Japonia, Spania, Slovenia


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Iulie 2021 - 09 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.