Simona Halep visa să ajungă cineva încă de când era cât racheta de tenis, pe care o mânuia greoi când era copil, dar pe care acum o dirijează cu multă măiestrie. Ca să-și atingă idealul, Moni, așa cum îi spuneau colegii, a lipsit mult de la școală și de la evenimentele din cadrul instituției de învățământ, cum ar fi balul de absolvire al liceului. A fost mai mereu între turnee și antrenamente, dar chiar și așa a fost Miss Popularitate în clasa ei. În plus, a avut ambiția de a face și studii superioare.

Simona Halep - studii

Născută în Constanța, în data de 27 septembrie 1991, Simona Halep a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019. A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului. Reușitele au venit după o muncă grea.

Sportiva s-a născut într-o familie modestă de aromâni. Tatăl ei, Stere, jucător de fotbal la echipa Săgeata Stejaru, a deținut o fabrică de lactate. El a fost și cel care i-a îndemnat pe Simona și pe fratele său mai mare să facă sport. La vârsta de 6 ani, campioana practica zilnic tenis și în paralel făcea handbal. Deși la 16 ani s-a mutat în București pentru a-și contura cariera, aceasta și-a terminat studiile acasă, la Constanța. Simona a învățat la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, iar între anii 2006 - 2010 a fost eleva Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din orașul natal. Tot acolo și-a luat licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius”.

Onoruri

În februarie 2014 a primit titlul de Ceățean de onoare al orașului Bușteni, iar în martie 2014 pe cel de Cetățean de onoare al județului Constanța. În iunie 2018 a primit cheile orașului și titlul de Cetățean de onoare al orașului București. În 26 iulie 2019, serviciile poștale ale României au pus în circulație un set de două colițe, pentru a-și arăta gratitudinea față de victoria Simonei la Turneul de tenis de la Wimbledon, din iulie 2019. La 30 iulie 2019, aceasta a fost decorată cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.