Omul de afaceri, Gigi Becali, este în căutarea unui antrenor pentru echipa de fotbal FCSB. La ce candidaturi s-a gândit patronul clubului de fotbal.

Gigi Becali a avut două potențiale candidaturi pentru noua funcție, Marius Șumudică și Nicolae Dică, însă aceștia i-au refuzat ofera.

„Nu am vorbit nimic cu el, nu am negociat cu el. Am vorbit cu el, dar nu am negociat. Mi-a zis: Nea Gigi, nu pot să vin acum, că sunt băgat cu Mirel în treaba asta (n.r. antrenor secund la naționala României), i-am promis. Are și clauză de reziliere. Asta e cu Dică.

Dică are 70.000 clauză, Mirel are nevoie de el, nu poate. Nu mă supăr. Adrian Mutu nu a antrenat, nu a demonstrat. Mi-a plăcut la echipa de tineret, are ochi, mi-au plăcut schimbările lui. Eugen Neagoe, doar să facă ca mine. Mulți antrenori pe care-i pot lua, dar nu mă mai hazardez" , a declarat Gigi Becali.

„Nu știu nimic la ora asta. Îl avem antrenor pe Toni Petrea, apoi avem o săptămână, două și o să vedem. Atunci avem nevoie, când se reunește lotul. Nu mai fac ca înainte, totul repede. Aștept să mă lumineze Domnul. Ce Prepeliță? A antrenat el ceva? La retrogradare, acolo", a mai spus Gigi Becali.

După ce Toni Petrea a anunțat despre plecarea lui de la FCSB, varianta Marius Șumudică părea cea mai optimă pentru Becali.

Șumudică însă și-a motivat refuzul prin faptul că nu ar putea să lucreze alături de Becali, sugerând că lui nu îi alcătuiește nimeni primul "11" și nu îi dictează nici ce schimbări să facă, informează hotnews.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Mai 2021 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.