Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal după meciul cu Liverpool, cu scorul de 0-0.
Real a reuşit să acceadă în penultimul act în urma victoriei de la Madrid, cu scorul de 3-1. ''Cormoranii'' au avut iniţiativa pe teren propriu, dar au dominat steril şi nu au reuşit să concretizeze nici cele câteva ocazii de gol pe care le-au avut.
Liverpool, campioana din 2019, a început ofensiv şi a avut o primă mare ocazie în min. 2, când egipteanul Salah s-a aflat faţă în faţă cu portarul Courtois, dar belgianul a salvat cu piciorul. Courtois, la meciul său cu numărul 59 în Champions League, s-a remarcat şi în min. 11, când a respins de la vinclu mingea şutată de Milner, din marginea careului.
Real Madrid a avut şansa de a tranşa soarta calificării, dar şutul lui Benzema, deviat de Kabak, s-a dus în bară (20). Gazdele au mai avut două oportunităţi până la pauză, dar Salah (41) şi Wijnaldum (42) au fost imprecişi din poziţii favorabile.
Echipa antrenată de Jurgen Klopp şi-a creat o ocazie bune şi în debutul reprizei secunde, dar Courtois a respins şutul lui Firmino din careu (46). Pe contraatac, Vinicius Junior (66) a fost aproape să dea lovitura, dar conaţionalul său Alisson Becker l-a blocat.
Până la final au mai avut ocazii notabile Firmino - şut blocat de Eder Militao (69), Diogo Jota - şut din unghi respins de Courtois (70) şi Salah (90+2) - blocat de acelaşi Courtois. În semifinale, Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee câştigate în competiţie (13), va înfrunta o altă echipă engleză, pe Chelsea, care a trecut de FC Porto (2-0 în deplasare, 0-1 acasă), relatează Agerpres.
Pe Anfield au evoluat echipele:
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Kabak (Diogo Jota, 60), Nathaniel Phillips, Andy Robertson - Milner (căpitan; Thiago Alcantara, 60), Fabinho, Wijnaldum - Salah, Firmino (Shaqiri, 82), Mané (Oxlade-Chamberlain, 82). Antrenor: Jurgen Klopp.
Real Madrid: Courtois - Fede Valverde, Nacho Fernandez, Eder Militao, Ferland Mendy - Modric, Casemiro, T. Kroos (Odriozola, 72) - Asensio (Isco, 82), Benzema (căpitan), Vinicius (Rodrygo, 72). Antrenor: Zinédine Zidane.
Real Madrid dorește să câștige primul trofeu din noul sezon:...
Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda).
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro