Federaţia uruguayană de fotbal a fost amendată pentru nerespectarea regulilor sanitare, după ce naţionala acestei ţări a înregistrat în ultimele zile nu mai puţin de şaisprezece cazuri de Covid-19, zece jucători şi şase membri ai staff-ului.
Federaţia va plăti o amendă echivalând cu 12.600 de euro, a precizat ministrul uruguayan al Sănătăţii, Daniel Salinas, informează Agerpres.
La trei zile după victoria Uruguayului în Columbia (3-0) în preliminariile Cupei Mondiale 2022, atacantul vedetă Luis Suarez şi portarul Rodrigo Munoz au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus. Ei au ratat astfel următorul meci, pierdut casă în faţa Braziliei (0-2) pe 18 noiembrie.
Vineri, căpitanul reprezentativei, Diego Godin, care joacă la Cagliari, a devenit al 16-lea membru al naţionalei testat pozitiv.
Ceea ce a stârnit nemulţumirea autorităţilor este o fotografie difuzată pe reţelele de socializare, cu mai mulţi fotbalişti ai echipei "celeste" surprinşi la un grătar după victoria cu Columbia. În fotografie se pot vedea nouă jucători care stau unul lângă altul. Cinci dintre ei au fost ulterior testaţi pozitiv. „Toţi au uitat să fie atenţi", a spus Salinas.
Preşedintele lui Atletico Madrid, Enrique Cerezo, a cărui echipă nu va conta pe Suarez şi Luca Torreira în meciul de sâmbătă cu FC Barcelona, a depus plângere la FIFA pentru că mai multe echipe naţionale nu au verificat respectarea măsurilor de precauţie împotriva Covid-19.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
GALERIE FOTO | Cel mai puternic Porsche din istorie a fost lansat în România....
Sursa: wall-street.ro