Pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19, dar asimptomatici, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, vor putea merge acasă.
Doctorul Carmen Dorobăţ, manager la Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a declarat că persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus, dar asimptomatice, vor putea părăsi unitatea medicală cu aviz epidemiologic şi cu declaraţie pe propria răspundere că au condiţii corecte pentru carantină.
”Au trecut 48 de zile de când suntem în această luptă cu duşmanul necunoscut. Am învăţat multe, am câştigat noi experienţe, am cunoscut mai bine oamenii de lângă noi. De mâine (n. red. - joi, 16 aprilie) pacienţii asimptomatici pozitivi vor merge acasă cu aviz epidemiologic şi cu declaraţie pe popria răspundere că au condiţii corecte. Cei din judeţul Iaşi vor fi supravegheaţi telefonic de medicul curant şi psiholog. Vom vedea şi condiţiile de aplicare. Aşteptam condiţii de aplicare-transport, mod de urmărire în alte judeţe decât Iaşul. La Iaşi este organizat tot pentru un astfel de moment. Mâine vom vedea condiţiile”, susține Dorobăț.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Irina Columbeanu revine la pasiunea pentru artă. Tânăra își prezintă...
Sursa: kudika.ro