Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul doi mondial, a declarat ca titlul cucerit sambata la Dubai, este unul special, in 2020, la a 20-a aniversare a turneului din Emiratele Arabe Unite, fiind si al 20-lea din cariera sa.

"E foarte special sa fii in 2020, la a 20-a aniversare a acestui turneu, al 20-lea titlu (al meu). E special si vreau sa ma bucur de el, e foarte, foarte frumos'', a spus Halep dupa finala, citata de site-ul WTA.

Halep a cucerit primul sau titlu din acest an si va incepe luni a 318-a sa saptamana in top 10 WTA, fiind a 10-a in istoria tenisului feminin. Romanca si-a luat si o revansa in fata kazahei Elena Ribakina, dupa ce a fost fortata sa se retraga in primul set (la 5-4 pentru Ribakina), in toamna, la Wuhan, din cauza unei accidentari la spate.

"Ma simt extraordinar pentru ca am putut castiga. A fost uimitor. Ribakina a luptat pana la final. Nu a renuntat la nicio minge. A fost foarte greu din punct de vedere mental, presiunea a fost foarte mare, dar am dorit foarte mult sa castig, de asta am luptat pana la final", a declarat Halep.

"Ea e foarte puternica. Are un serviciu foarte puternic, e inalta, are forta. Cred ca va intra foarte curand in top 10", a mai spus Simona. "Ribakina se misca bine, chiar daca e foarte inalta. Mingile trimise de ea nu sar asa mult si e foarte greu sa gasesti lungimea potrivita. Lovitura de rever in cros e extraordinara. Poate sa loveasca si lung de linie. Cred ca este la cel mai inalt nivel de incredere, cred ca toate loviturile sale sunt foarte bune", a adaugat fostul lider mondial.

Cu 20 de titluri castigate in cariera, Halep a ajuns la egalitate cu belarusa Victoria Azarenka, pe locul al saselea ca numar de titluri intre jucatoarele inca active, dupa Serena si Venus Williams, Kim Clijsters, Maria Sarapova si Petra Kvitova.

"Am facut multe rezultate bune in ultimii sase, sapte ani. Sunt mereu in top 5, in top 10, iar asta nu e usor. Sunt mandra de munca mea, iar aceste turnee imi dau incredere ca sunt inca la un nivel inalt", a subliniat Halep.

Citeste si:
Ashleigh Barty, viața după tenis: fostul lider mondial a devenit...
Ashleigh Barty, viața după...

In ciuda infrangerii, Ribakina, care a jucat a patra sa finala la cinci turnee in 2020, va urca in clasament, urmand sa fie de luni numarul 17 mondial, cea mai buna clasare din cariera.

Simona Halep a castigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sambata, dupa ce a invins-o dramatic in finala pe kazaha Elena Ribakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5).

Halep (28 ani) a castigat pentru a doua oara titlul la Dubai, dupa ce s-a impus si in 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.

Simona a cucerit primele sale titluri in 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova si Sofia, in 2014 (2) s-a impus la Doha si Bucuresti, in 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai si Indian Wells, au urmat alte trei titluri in 2016, la Madrid, Bucuresti si Montreal, in 2017 a castigat doar la Madrid, in 2018 a obtinut titluri la Shenzhen, Roland Garros si Montreal, anul trecut a castigat la Wimbledon, iar acum la Dubai, scrie Agerpres.

Citeste si:
Lord of the Dance revine în România în cadrul turneului aniversar...
Lord of the Dance revine în...

Halep are si 17 finale pierdute, in 2010 si 2011 la Fes (Maroc), in 2012 la Bruxelles, in 2014 la Madrid, Roland Garros si Turneul Campioanelor, in 2015 la Toronto si Cincinnati, in 2017 a pierdut nu mai putin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati si Beijing, in 2018 a pierdut la Australian Open, Roma si Cincinnati, iar in 2019 la Doha si Madrid.

Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Doha, care are loc saptamana viitoare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.