Dupa ce a parcurs drumul dintre Palatul Sporturilor si Piata Ovidiu la bordul unui autocar supraetajat descoperit, aratand trecatorilor trofeul de la Wimbledon, Simona Halep a urcat pe scena special amenajata in Piata Ovidiu, de unde a adresat mesajul sau de recunostinta tuturor celor care au avut o contributie in devenirea sa mare campioana a tenisului mondial.
''Sunt recunoscatoare Primariei Constanta pentru ca a facut posibil acest eveniment, aceasta intalnire cu concetatenii mei. Este o zi speciala pentru mine si sunt foarte emotionata sa vad ca atatia oameni au venit sa ne bucuram pentru acest trofeu, pentru care eu am muncit vreo 20 si ceva de ani ca sa-l dobandesc!'', au fost primele cuvinte spuse de campioana catre publicul constantean.
In context, Simona Halep si-a reafirmat recunostinta fata de familia sa, dar si fata de antrenori si de concetateni, scrie Agerpres.
''Asa cum am spus, drumul nu a fost usor pana aici si sunt multe persoane carora vreau sa le multumesc, dar o sa incep cu familia mea, care m-a sustinut mereu si fara de care nu as fi putut ajunge aici, antrenorii mei, caci am inceput tenisul aici, aici am crescut, am invatat cum sa joc tenis si ce inseamna sa fii un jucator de tenis. Fiecare dintre cei mentionati au pus o caramida importanta la temelia carierei mele. Vin cu drag mereu in Constanta, care va ramane pentru totdeauna orasul meu de suflet. Avem un oras deosebit!'', a afirmat campioana.
Mesaj motivational tuturor copiilor
''Ii sfatuiesc pe toti copiii sa creada foarte mult in ei insisi, sa creada ca nimic nu este imposibil. Sa aiba curaj si incredere! Trebuie sa fim buni si sa impartasim bunatatea celor din jurul nostru!'', a conchis, de pe scena, campioana de la Wimbledon.
Simona Halep a castigat turneul de la Wimbledon, dupa ce a invins-o, la 13 iulie, in finala, pe americanca Serena Williams cu scorul de 6-2, 6-2. Halep a adus Romaniei primul titlu la simplu la Wimbledon, dupa doua finale pierdute de Ilie Nastase, in 1972, cu Stan Smith (SUA) si 1976, cu Bjorn Borg (Suedia).
Simona Halep, primul mesaj după revenirea în România: „Adevărul a...
Halep a obtinut al doilea sau titlu de Mare Slem din palmares, dupa succesul inregistrat in 2018, la Roland Garros.
Jucatoarea romana in varsta de 27 de ani a primit un cec de 2.350.000 lire sterline si 2.000 de puncte, iar Williams s-a ales cu 1.175.000 lire si 1.300 de puncte WTA.
Halep, care jucat a cincea finala de Grand Slam, dupa trei la Roland Garros si una la Australian Open, s-a impus in fata uneia dintre cele mai bune jucatoare din istoria tenisului, Serena avand sapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) si 23 de Mare Slem in cariera. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club si la US Open. Dintre turneele de Mare Slem, Simona nu a reusit sa ajunga in finala de la US Open, unde are o semifinala in 2015. Anul acesta, Halep a atins optimile la Australian Open si sferturile la Roland Garros.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro