Halep devine prima romanca lider mondial in tenis, al doilea roman, dupa Ilie Nastase, care a fost numarul 1 ATP 40 de saptamani, intre 23 august 1973 si 2 iunie 1974, si a 25-a jucatoare care urca pe cea mai inalta treapta a ierarhiei, in istoria de 44 de ani a WTA.
Organizatorii turneului de la Beijing i-au facut o surpriza fantastica Simonei Halep si au asteptat-o dupa meci cu un numar 1 mare, din trandafiri. „Este ziua mea speciala”, a declarat Simona, vizibil emotionata, si le-a multumit familiei si echipei sale pentru sprijin.
„Va multumesc pentru sprijinul din aceasta saptamana. Multumesc, China! Le multumesc si familiei si celor de acasa, echipei, care sunt alaturi de mine. A fost un turneu foarte bun, in care am reusit sa o inving si pe Maria Sharapova. Sunt foarte emotionata si foarte bucuroasa pentru aceasta performanta”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro