"Am facut o partida buna, in care am avut momente de joc bun, am avut in startul jocului acea situatie foarte buna. Am avut si momente mai putin bune. Remarc si startul reprizei a doua, daca s-ar fi concretizat ocazia lui Stancu, se deschidea scorul si alta era situatia. Ii felicit pe jucatori pentru ca au pus in practica foarte bine planul discutat si impus. Pot spune ca am avut o organizare buna, dar au fost momente cand am cedat mijlocul terenului. Am avut o evolutie buna, este dureros si trist sa pierzi in minutul 88. Ne gandim sa reusim sa recuperam baietii fizic si mental. Ne asteapta doua jocuri foarte importante pentru soarta calificarii si speram sa avem aceeasi abordare la meciul cu Elvetia", a declarat Iordanescu la ProTV.
Reprezentativa Romaniei a fost invinsa de selectionata Frantei, scor 2-1 (0-0), in primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France, scrie News.ro.
Romania va evolua in etapa a doua a grupei, miercuri, de la ora 19.00, cu Elvetia.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro