"Este o veste care, recunoastem, ne-a surprins total. Suntem impresionati de sustinerea pe care oamenii o arata, astfel, fata de echipa feminina de tenis a Romaniei. Interesul major aratat pentru acest meci ne bucura, dar ne si obliga. Ne obliga, in primul rand, sa organizam aceasta intalnire la cele mai inalte standarde de competitie internationala, iar Sala Polivalenta de la Cluj ne ofera toate premisele pentru acest lucru", a declarat George Cosac, presedintele FRT, potrivit MEDIAFAX.
Cosac a mai spus ca inca 2.200 de bilete vor fi alocate suporterilor Germaniei, cluburilor afiliate FRT, sponsorilor si partenerilor. Intalnirea dintre Romania si Germania va avea loc in perioada 16-17 aprilie, pe zgura, in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca. Partida se desfasoara dupa sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele doua meciuri de simplu, in ziua de sambata (16 aprilie), iar duminica (17 aprilie) se vor disputa celelalte doua meciuri de simplu si, daca mai este necesar, meciul de dublu.
Copiii prescolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit si vor ocupa acelasi loc cu persoanele majore care ii insotesc si care au un bilet valabil.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro