Germania ar fi mituit patru membri din Asia ai Comitetului Executiv al FIFA pentru a obtine organizarea Cupei Mondiale din 2006, in afacere fiind implicati inalti reprezentanti ai fotbalului german, precum Franz Beckenbauer, sustine publicatia Der Spiegel, citata de presa internationala.

Comitetul de candidatura, din care facea parte si Franz Beckenbauer, vicepresedinte al Federatiei Germane de Fotbal (DFB) intre 1998 si 2010, ar fi constitut un fond special, in scopul de a mitui reprezentanti ai CEx. al FIFA. Fondul ar fi fost alimentat cu peste 10 milioane de franci elvetieni - 13 milioane de marci germane la acea vreme - suma fiind imprumutata de Robert Louis-Dreyfus, seful de atunci al companiei Adidas. Banii s-au intors la Louis-Dreyfus printr-o plata de 6,67 de milioane de euro, facuta de Comitetul de organizare intr-un cont al FIFA de la Geneva, avand ca justificare organizarea unei gale pe Stadionul Olimpic din Berlin, care a fost anulata ulterior. Der Speigel sustine ca banii au fost transferati apoi catre un alt cont elvetian, detinut de Louis-Dreyfus.

In afacere ar fi fost implicat si Wolfgang Niersbach, actualul presedinte al DFB.

Organizarea CM-2006 a fost atribuita in iulie 2000, cand Germania s-a "impus" la numai un vot, 12-11, in fata Africii de Sud, care a primit ulterior turneul final din 2010.

DFB a respins, vineri, acuzatiile, sustinand ca a investigat acest caz dupa izbucnirea scandalului de coruptie din cadrul FIFA si ca nu au fost descoperite neregului in procesul obtinerii organizarii CM. "Plata celor 6,67 de milioane de euro nu are nicio legatura cu atribuirea Cupei Mondiale, care s-a facut cu cinci ani inainte", a precizat DFB, care a adaugat ca va incerca totusi sa recupereze suma de la FIFA.

Nu este prima data cand Germania este acuzata de cumpararea editiei 2006 a CM. In mai, dupa ce mai multi inalti functionari ai forului international au fost arestati la Zurich pentru coruptie, presedintele Federatiei Congoleze de Fotbal, Constant Omari, membru in Comitetul Executiv al FIFA, afirma ca Germania a cumparat Oceania pentru a organiza turneul din 2006.

Citeste si:
Cristiano Ronaldo rămâne căpitanul naţionalei de fotbal a Portugaliei
Cristiano Ronaldo rămâne...

"Germania a cumparat vocea Oceaniei, ilegal, pentru a obtine organizarea Cupei Mondiale, dar despre asta nu vorbeste nimeni. Cand e vorba de Germania, nu trebuie spus nimic", a declarat Constant Omari.

El facea aceste declaratii, in contextul in care autoritatile elvetiene deschisesera urmarirea penala cu privire la fapte, pentru "spalare de bani si management defectuos", in procesul de atribuire a organizarii Cupei Mondiale, editiile din 2018 (Rusia) si 2022 (Qatar).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.