Potrivit anuntului de miercuri al FR Handbal, fanii cu dizabilitati vor avea parte de un program special si surprize la meciul de sambata, dintre Romania si Serbia. Astfel, mai multi suporteri nevazatori vor fi invitati la meci pentru a simti atmosfera, liderul nationalei, Cristina Neagu, implicandu-se intr-o campanie in acest sens, relateaza MEDIAFAX.
Cu ajutorul unui aparat special, chipul handbalistei a fost scanat si va fi imprimat pe mai multe produse promotionale ale echipei nationale in sistem Braille. Mai mult, fanii nevazatori vor primi autografe de la jucatoare in alfabetul Braille, cu ajutorul unor pixuri speciale 3D. "Este o idee excelenta si ma bucur ca pot sa particip la o astfel de actiune. Sunt oameni nevazatori care, sunt convinsa, si-ar dori enorm de mult, in primul rand sa duca o viata normala, sa poata sa vada lucrurile obisnuite de zi cu zi si, bineinteles, daca vin in sala, pe langa faptul ca simt si ei atmosfera, sa ne si vada. Sunt fericita ca pot sa ajut macar in acest fel. Cu siguranta vor simti atmosfera din sala de la Cluj. Acum doua luni, la Trofeul Carpati, a fost o atmosfera incredibila la un turneu amical, cred ca va fi o atmosfera excelenta la returul cu Serbia", a declarat Cristina Neagu.
Meciul retur dintre Romania si vicecampioana mondiala Serbia, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din acest an, va avea loc sambata, de la ora 17.00, in Sala Polivalenta de 7.200 de locuri, din Cluj-Napoca. Pana in prezent s-au vandut aproximativ 5.000 de bilete. In tur, Romania s-a impus cu scorul de 32-26, avand prima optiune la calificarea la turneul final al CM din 2015.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
27 Noiembrie: Saturn iese din retrograd. Universul rupe lanțurile fricii și...
Sursa: kudika.ro