Presedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat sambata, pentru MEDIAFAX, ca antrenorul nationalei feminine, Gheorghe Tadici, a renuntat la functia de selectioner, seful FRH mentionand ca anuntul "a surprins".

"Domnul Tadici s-a retras din functia de antrenor al nationalei feminine. A facut o prezentare dupa Campionatul European, astazi, la sedinta Consiliului de Administratie, dupa care ne-a surprins cu anuntul sau. Sigur ca urmeaza cautari pentru un nou antrenor, iar eu sunt dator ca in fata Consiliului de Administratie, la urmatoarea sedinta, care va fi curand, sa vin cu propuneri. Va fi o Comisie tehnica, va face propuneri. Nu doresc sa fac alte comentarii, pot sa spun doar ca pe lista poate fi si un antrenor strain", a declarat Alexandru Dedu pentru MEDIAFAX.

Antrenorul Gheorghe Tadici a condus echipa nationala la Campionatul European din luna decembrie, din Ungaria si Croatia, competitie la care nationala Romaniei s-a clasat pe locul 9. Conform discutiilor cu FRH la revenirea tehnicianului la reprezentativa, in urma cu doi ani si jumatate, nationala Romaniei avea obiectiv principal de calificare la Jocurile Olimpice din 2016.

In afara locului 9 obtinut la CE de luna trecuta, echipa Romaniei cu Gheorghe Tadici pe banca tehnica s-a mai clasat pe locul 10 la CE din 2012 si la CM din 2014. De asemenea, ultima medalie mondiala a tricolorelor a fost cucerita tot cu Gheorghe Tadici pe banca tehnica, la editia din 2005. Gheorghe Tadici s-a aflat la al treilea mandat pe banca tehnica a nationalei feminine.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.