Sport 28 August 2014 18:51
Steaua Bucuresti va fi privata de cel putin 13 milioane de euro in urma ratarii calificarii in grupele Ligii Campionilor, daca se tine cont de sumele incasate in sezoanele trecute ale competitiilor europene, din vanzarea biletelor si primele de la UEFA.

In editia 2013/2014 a Ligii Campionilor, formatia bucuresteana a primit 15.200.000 de euro din partea UEFA pentru evolutia in faza grupelor. Din aceasta suma, 8,6 milioane de euro a reprezentat bonusul de calificare in faza grupelor. Pentru cele trei egaluri inregistrate, Steaua a primit 1,5 milioane de euro (500.000 de euro pentru fiecare remiza), iar 5,1 milioane de euro a fost cota "market-pool". In plus, la cele trei meciuri disputate pe Arena Nationala, cu Chelsea, Schalke 04 si FC Basel, Steaua a vandut bilete de aproape 2,8 milioane de euro.

Totusi, "ros-albastri" vor primi 2,1 milioane de euro pentru prezenta in play-off-ul Ligii Campionilor, plus premiile pentru participarea in grupele Europa League, scrie MEDIAFAX.

In a doua competitie europeana, bonusul de participare in faza grupelor este mult mai mic, de 1,3 milioane de euro, fata de 8,6 milioane de euro in Liga Campionilor. O victorie este recompensata cu 200.000 de euro, fata de un milion de euro in Liga Campionilor, iar un egal cu 100.000 de euro (500.000 de euro in Liga Campionilor).

In sezonul 2013/2014, echipa Pandurii Targu Jiu, prezenta in faza grupelor Europa League, a primit 2.533.468 de euro, dupa ce a inregistrat doua rezultate de egalitate si patru infrangeri, ocupand ultimul loc in Grupa E, dupa Dnepr, Fiorentina si Pacos Ferrerira. Din aceasta suma, 1.033.000 de euro a reprezentat cota "market-pool".

In 2012/2013, Steaua a ajuns in optimile de finala ale Europa League si a fost recompensata de UEFA cu 4,367 de milioane de euro.

Daca presupunem ca Steaua ar fi putut obtine 18 milioane de euro din grupele Ligii Campionilor (premii plus bilete) si ca ar putea primi in jur de 3 milioane de euro (scenariu optimist) pentru prezenta in grupele Europa League, plus inca doua milioane de euro din bilete - este greu de crezut ca tichetele vor fi la fel de scumpe ca in LC si audienta similara - atunci pierderea pentru ratarea calificarii in cea mai importanta competitie europeana este de cel putin 13 milioane de euro.

Citeste si:
Handbal: România s-a calificat la Campionatul European - EHF EURO...
Handbal: România s-a...

Aceasta analiza tine cont numai de participarea Stelei in grupele Europa League si de sumele care ar fi fost incasate daca ar fi jucat in grupele Ligii Campionilor.

Citeste si: Steaua a RATAT calificarea in grupele Ligii Campionilor! Fundasul roman Cosmin Moti, PORTARUL bulgarilor la penalty-uri


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.