Politia Transporturi Feroviare a deschis o ancheta in cazul suporterului petrolist care a murit dupa ce a cazut din trenul ce transporta galeria echipei Petrolul Ploiesti, martorii care au fost audiati sustinand ca barbatul, sofer de troleibuz si tata a doi copii, s-a dezechilibrat.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Raluca Brezeanu, politia Transporturi Feroviare, sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Prahova, desfasoara o ancheta pentru a stabili conditiile in s-a produs decesul suporterului ploiestean care miercuri seara a cazut din trenul care transporta o parte din galeria Petrolului spre meciul cu Steaua Bucuresti, desfasurat pe Arena Nationala.

Conform sursei citate, politistii au audiat pana acum sapte persoane, martori ai incidentului.

Potrivit MEDIAFAX, surse din randul anchetatorilor afirma ca toate cele sapte persoane audiate au declarat ca barbatul s-a dezechilibrat si a cazut din tren.

Incidentul s-a produs, conform datelor furnizate de CFR Calatori, miercuri dupa amiaza, in jurul orei 17.15, intre localitatile Prahova si Crivina,din judetul Prahova. Potrivit CFR, garnitura feroviara in care s-a produs incidentul era formata din patru vagoane etajate si fusese inchiriata de Asociatia "Lupii Galbeni", care este asociatia suporterilor echipei Petrolul Ploiesti.

Barbatul care a murit dupa ce a cazut din tren se numea Octavian Tatomir, avea 35 de ani, doi copii si lucra ca sofer de troleibuz la Regia Autonoma de Transport Public din Ploiesti.

In trenul care plecase din Gara de Sud din Ploiesti la ora 17.00 se aflau aproximativ o mie de suporteri ai echipei Petrolul Ploiesti, insotiti de politisti de la Transporturi Feroviare si de jandarmi. In urma incidentului, trenul a ajuns in gara Bucuresti Obor cu 43 de minute intarziere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.