Potrivit surselor citate, sambata, in jurul orei 18.40, o femeie a sunat la numarul de urgenta 112 si a anuntat ca Gabriel Eugen Matei, aflat in locuinta sa din Sectorul 2 al Capitalei, s-a taiat la o mana si are urgent nevoie de o ambulanta.
La fata locului au ajuns un echipaj medical si politisti de la Sectia 8, care l-au gasit pe Matei sub influenta bauturilor alcoolice, acesta vorbind la telefon cu femeia care sunase la numarul 112.
Gabriel Matei avea o rana la antebratul mainii stangi, fiind transportat de echipajul medical la Spitalul de Urgenta Floreasca, pentru a primi ingrijiri medicale. Fotbalistul a fost insotit de politistii de la Sectia 8, care i-au pus catuse la maini pentru a nu se rani, aceasta fiind o procedura de siguranta in cazul in care persoana este agitata, au precizat sursele citate.
Potrivit unor surse medicale, Gabriel Matei a ajuns la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala cu rani minore la o mana, iar dupa ce a primit ingrijiri medicale, acesta a plecat din unitatea medicala, nefiind necesara internarea lui.
Sursele din Politie au precizat ca, fiind vorba despre un incident care a avut loc in locuinta lui Gabriel Matei, nu a fost inceputa o ancheta in acest caz si fotbalistul nu a fost sanctionat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
De ce nu e bine sa spui nume de lighioane (purici, șobolani, șerpi) în martie?
Sursa: garbo.ro
-
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan:...
Sursa: kudika.ro