Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr. Sunt vizați 13 producători. 

Consiliul Concurenței investighează 13 producători de ulei, unt și zahăr pentru posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor

„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, potrivit comunicatului citat.

În cadrul celor trei investigații s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar și de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

Cât despre piața fabricării și comercializării de zahăr, s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL. Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate sunt analizate de autoritatea română de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Uleiul, untul și zahărul au înregistrat cele mai mari scumpiri față de anul trecut

Conform raportului Institutului Național de Statistică (INS) privind evoluția inflației, uleiul, untul și zahărul se numără printre alimentele care au înregistrat cele mai mari scumpiri comparativ cu anul trecut.

Citeste si:
Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
Plafonarea adaosului la...

Datele INS arată că prețul zahărului a crescut cu 63% în ianuarie 2023 față de ianuarie 2022 și că în topul scumpirilor, pe locul doi, după zahăr, este untul. Acesta costă cu 47% mai mult acum. Și un litru de ulei este mai mult cu 34%.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Martie 2023 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.