Cercetări DNA la Aeroportul Otopeni
Procurorii DNA au deschis o anchetă și au făcut percheziții cu privire la activitățile comerciale de la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Mai multe persoane au fost duse pentru a fi audiate. Dosarul vizează contractele încheiate de Compania Națională Aeroporturi București cu firmele care dețin spațiile comerciale din interiorul aeroportului, unde recent a fost deschisă chiar o sală de jocuri.
În cadrul dosarului DNA sunt vizați administratorii unei firme care gestionează magazinele duty-free și una care gestionează spații HoReCa în aeroport. De asemenea, mai sunt luați sub control intermediari care ar fi făcut trafic de influență pentru a prelungi contractele. Ar fi vorba despre firmele Millenium Pro Design si Dnata Catering.
Millenium Pro Design este o companie cu patru asociați, iar contractul pentru spațiile din Aeroportul Henri Coandă este valabil până la data de 30 iunie 2023, a transmis Compania Aeroporturi București. Unul dintre asociați este Cătălin Lăscuț, fiul lui Pavel Lăscuț, fostul șef al Direcției de Supraveghere și Control din Direcția Generală a Vămilor. De curând, compania a fost implicată într-un scandal, după ce în Aeroportul Otopeni a fost deschis un casino. Compania Aeroporturi București a declarat că firma Milleniul Pro Design ar fi închiriat spațiul de casino firmei Nikolaos Consulting SRL, cu acceptul Companiei Aeroporturi București.
Dnata Catering este firmă care se află sub controlul ALPHA FLIGHT GROUP LIMITED, o companie din Marea Britanie.
Audieri DNA în cadrul dosarului contractelor magazinelor și restaurantelor din Aeroportul Otopeni
În urma perchezițiilor DNA, mai multe persoane au fost duse la audieri, printre care se numără și Cătălin Lăscuț, fiul lui Pavel Lăscuț, fostul șef al Direcției de Supraveghere și Control din Direcția Generală a Vămilor. Cătălin Lăscuț este acționar al companiei Millenium Pro Design, care gestionează o parte din spațiile comerciale din Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Ciolacu vrea ca o viitoare stație de metrou să poarte numele Shinzo...

Într-un comunicat, Compania Națională Aeroporturi București a anunțat că ”a luat act din informațiile prezentate public despre desfășurarea unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu activitatea unor operatori privați care își desfășoară activitatea comercială pe Aeroportului Internațional Henri Coandă. Până în prezent, procurorii DNA nu au notificat conducerea Aeroportului și nu au solicitat date sau documente de la nivelul Companiei. Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București vor acorda autorităților judiciare tot sprijinul necesar, în baza eventualelor solicitări primite”.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Totul despre sigilarea dentară
Sursa: garbo.ro
-
Deutsche Bank avertizează că un val de credite neplătite în Statele Unite şi...
Sursa: futurebanking.ro
-
Câte calorii are vinul? Când și în ce cantitate este sănătos să îl bem?
Sursa: kudika.ro
-
Costică Mișaca, Taco Bell: Bucătăria mexicană e nouă pentru România, dar...
Sursa: retail.ro
-
Ucraina intensifică acțiunile ofensive lângă Bahmut
Sursa: wall-street.ro