Micuță de șapte luni, moartă din cauza gripei
Directorul DSP Bistrița Năsăud a declarat că în ianuarie 2023 au fost raportați peste 4 mii de pacienți cu infecții ale căilor respiratorii. În rândul acestor cazuri au fost înregistrate și decese.
”În luna ianuarie 2023 am avut 4.823 de pacienți cu Infecții Acute a Căilor Respiratorii Superioare – din care UN deces; 603 cazuri de pneumonii – din care 9 soldate cu deces; 80 cazuri gripă – din care 3 soldate cu deces” a explicat directorul DSP Bistrița Năsăud, Anca Andrițoiu.
Șefa DSP Bistrița Năsăud a mai menționat că majoritatea deceselor au fost îregistrate la persoane cu vârsta de peste 65 de ani care prezentau și alte afecțiuni. Printre aceste cazuri au existat și excepții de vârstă.
”E vorba de un tânăr de 34 de ani cu dizabilități și un bărbat de 55 de ani cu boală neoplazică. A treia excepție e o fetiță de 7 luni, din Dumitra, care a decedat de gripă. Aceasta a ajuns la UPU Pediatrie și a fost internată direct la Terapie Intensivă, iar de acolo a fost transferată de urgență la Cluj. La spitalul din Cluj a și decedat. Noi am testat-o de gripă și rezultatele erau pozitive. Nu era cunoscută cu alte boli sau afecțiuni. Așteptăm și noi rezultatul necropsiei ca să vedem dacă nu a mai fost și altă cauză” a explicat șefa DSP Bistrița Năsăud.
Simptome gripă
Gripa debutează brusc și destul de rapid se dezvoltă. Pacienții bolnavi de gripă au următoarele simptome:
- febră peste 38 grade Celsius;
- stare de oboseală;
- frisoane;
- transpirație abundentă;
- tuse uscată;
- dureri de cap;
- dureri oculare;
- dureri de gât/roșu în gât;
- greață;
- vărsături;
- diaree;
- pierderea poftei de mâncare.
27 de români morți de gripă. Simptomele virusului
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Nintendo a dezvăluit oficial Nintendo Switch 2
Sursa: start-up.ro
-
Rugăciune de seară scurtă - Ghid complet pentru liniște sufletească
Sursa: garbo.ro
-
Povestea celebrei carpete Răpirea din Serai prezentă în toate casele...
Sursa: kudika.ro
-
Inteligența artificială de la IBM va dezvolta cosmetice sustenabile pentru...
Sursa: wall-street.ro