Val de aer polar peste România: vremea se schimbă radical în țară, de luni
După un weekend cu temperaturi de primăvară, de luni, vremea se va rãci semnificativ în majoritatea zonelor. O masă de aer de origine polară va afecta, începând din acest weekend, dar și pe parcursul săptămânii viitoare, mare parte din continentul European. Vizate îndeosebi vor fi cele din vestul și centrul continentului. Specialiștii au anunțat maxime negative și nopți geroase cu minime care pot coborî sub -10 grade Celsius.
Cerul va avea înnorãri, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite, în timp ce vântul va avea intensificãri în jumãtatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua sezația de rece.
Estimări meteorologice pentru intervalul 12.12.2022 - 09.01.2023
Săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.
Săptămâna 19.12.2022 – 26.12.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea nordvestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Săptămâna 26.12.2022 – 02.01.2023
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 02.01.2023 – 09.01.2023
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, potrivit ANM.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro