Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de felicitare tuturor românilor cu ocazia Zilei Naționale a României. Oficialul a spus că la 104 ani de la Marea Unire, ”ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfășurare la granița de Est”.

Ciucă, mesaj de Ziua Națională a României pentru toți cetățenii

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de felicitare pentru români, joi dimineața. Cu ocazia Zilei Naționale a României, premierul le-a adresat un mesaj în care a menționat despre evoluția țării și a scopurilor, dar și de situația de la moment. Cei 104 ani de la unire surprinde România la un pas de război și dorința arzătoare de a intra în spațiul Schengen.

”La 104 de ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfășurare la granița de Est și un obiectiv național către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spațiul Schengen. Și acum, ca și la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda națională sunt siguranța, stabilitatea și modernizarea României. Față de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme și dezvoltare, precum și protecția oferită de NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie.”, a transmis premierul Nicolae Ciucă într-o postare pe Facebook.

Oficialul a spus că România de astăzi este o motivație pentru a continua să luptăm și să depunem efortul necesar pentru a atinge toate obictivele și pentru a contribui cât mai mult la un viitor decent al oamenilor.

„Avem astăzi datoria de a depăși orice diferențe de suprafață și a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes național, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine. Să arătăm că 1 decembrie este, cu adevărat, ziua unității noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în fața tricolorului!”, a mai scris premierul.

Ciucă i-a felicitat pe români și din partea Partidului Național Liberal. Acesta spune că partidul luptă pentru interesele țării și a fiecărui român pentru un viitor tot mai bun și mai prosper.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

„Partidul Naţional Liberal rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor țării și cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democrații europene. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă într-o postare pe Facebook.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Decembrie 2022 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.