Un bărbat din Târgoviște a furat 100 de metri de luminițe de Crăciun care trebuiau să fie montate în Parcul Mitropoliei din Târgoviște. Bărbatul a fost arestat de oamenii legii deoarece se pare că acesta ar fi comis mai multe ilegalități în ultimele zile.

Un bărbat a furat 100 de metri de luminițe de Crăciun

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a furat 100 de metri de instalație luminoasă de Crăciun care urma să fie amenajată într-un parc din Târgoviște. Acesta a așteptat până s-a lăsat înturnericul și a profitat de neatenția muncitorilor. În acel moment bărbatul s-a strecurat și a furat două cutii în care se aflau banda led și instalația de Crăciun.

Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările au loc sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

„Cercetările sunt efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cel în cauză este bănuit că, în noaptea de 25 spre 26 noiembrie a.c., ar fi sustras două cutii ce conţineau 100 metri de bandă led, instalaţie care urma să fie amplasată în Parcul Mitropoliei din municipiul Târgovişte”, precizează IPJ Dâmbovița.

Retail jobs

Oamenii legii l-au prins pe bărbat în cele din urmă. De asemenea, aceștia au identificat că bărbatul ar mai fi săvârșit infracțiuni. Cu o lună în urmă, acesta ar fi intrat în garajul unei case de unde ar fi furat jante și cauciucuri de iarnă și un troller. Acum, bărbatul urmează să ajungă în fața magistraților pentru a fi tras la răspunere în urma cercetărilor cazului.

S-a deschis Târgul de Crăciun din Drumul Taberei

Primăria Sectorului 6 a anunțat că vineri au aprins luminiţele de Crăciun care au fost montate în tot parcul, dar şi cea mai mare perdea luminoasă din România, montată pe pod. Perdeaua luminoasă are 100 de metri şi se află la mai mult de 50 de metri înălţime, pe podul suspendat care traversează Parcul Drumul Taberei. Organizatorii festivalului au lucrat cu o companie internaţională pentru a crea această perdea de lumini fiind una dintre atracțiile principale.

Citeste si:
Peste 900.000 de persoane au vizitat Târgul de Crăciun din Piaţa...
Peste 900.000 de persoane au...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Noiembrie 2022 - 03 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.