O tânără din Craiova a trăit un coșmar în urma unei călătorii cu trenul CFR din cauza controlorului care a abuzat-o sexual. Tânăra a povestit în detaliu ce i s-a întâmplat și a depus și o plângere la poliție. Aceasta a spus că își dorește ca nicio altă tânără să nu treacă printr-o astfel de experiență.

Tânără abuzată sexuală de un control CFR chiar în timpul călătoriei

O tânără din Craiova a călătorit cu trenul CFR până la Brașov în interes de serviciu. Aceasta a dorit să rămână anonimă, însă a decis să povestească despre coșmarul pe care l-a trăit în timpul călătoriei sale. Aceasta a fost agresată sexual de un angajat CFR chiar în timpul călătoriei sale cu trenul. Tânăra a povestit în detaliu întâmplarea care a traumatizat-o destul de mult și care a făcut-o să meargă la poliție pentru a depune o plângere. Fata a mărturisit că bărbatul a intrat în vorbă cu ea destul de ușor, însă nu i-a acordat prea multă atenție.

„În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov. Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc. La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îmi verifice biletul.

Retail jobs

M-a întrebat unde merg (deşi pe bilet scria foarte clar), dacă fumez, daca am prieten şi ce caut singură la Braşov. I-am raspuns politicos că merg în interes de serviciu. Apoi s-a legat de legitimaţia mea de student spunând că ştampila este falsă. Până la urmă a plecat şi nu s-a mai întors. M-am gândit că era plictisit şi avea chef de vorbă aşa că nu mi s-a părut nimic ciudat. Mi-am setat alarma telefonului să mă trezească înainte să ajung la Bucureşti şi la scurt timp am adormit“, a început tânăra povestea.

Însă ceea ce a urmat a fost un coșmar pentru tânăra de la Craiova. Aceasta a povestit cum controlorul CFR a intrat peste ea în compartimentul în care era singură, a început să îi facă avansuri și să o agreseze sexual. Vagonul nu era foarte plin de lume și de aceea nimeni din jur nu a intervenit să o ajute pe fată.

Citeste si:
CFR vrea trenuri care prind 200 km/h, deși nu se poate circula pe...
CFR vrea trenuri care prind...

„În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte.

Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”. Între timp, trenul s-a pus în mişcare (de fapt eram opriţi la podul Basarab) şi probabil şi-a dat seama că ajungem în curând în gară pentru că, deşi încă mă ţinea de mână, repeta întruna să îi dau adresa mea de Facebook. I-am spus că nu am aşa ceva, să mă lase în pace. Nu înţelegeam de ce lumea din vagon nu e pe hol cum se întâmplă de obicei când ne apropiem de gară“, a mai spus tânăra.

Citeste si:
Bilete de tren mai scumpe cu 20% de azi. Motivarea autorităților
Condiții, nu, întârzieri și...

Faptul că trenul a sosit în gară a fost salvarea fetei. Aceasta a reușit să scape din mâinile agresorului și a ieșit din compartiment. Aceasta l-a sunat pe tatăl său și a stat de vorbă la telefon în speranța că bărbatul se va speria și nu se va mai apropia de tânără. În urma întâmplării, fata s-a ales cu o sperietură și o traumă gravă și a decis să nu lase lucrurile așa. Aceasta a mers la poliție unde a depus plângere pentru abuz sexual pentru ca bărbatul să fie tras la răspundere și astfel alte tinere să nu treacă prin coșmarul prin care a trecut ea.

„În momentul în care am reuşit să scap şi am fugit pe coridor mi-am dat seama că acolo nu era decât un alt bărbat care, când m-a văzut, a intrat la el în compartiment (când am coborât vorbea cu controlorul şi râdeau amândoi ca şi cum se cunoşteau). L-am sunat imediat pe tatăl meu şi am stat cu el în telefon, până am ajuns în gară. Am vorbit destul de tare la telefon în speranţa că se sperie dar, totodată, îmi era frică să nu îl enervez mai tare. Având în vedere că individul (controlorul) era o namilă de om, trecut de 40 de ani, înalt cât uşa compartimentului şi cu o burtă mare, nu aş fi avut nici o şansă să mă lupt cu el şi să câştig.

Citeste si:
CFR scumpește prețul biletelor începând de la 1 iulie. Care sunt...
CFR scumpește prețul...

Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că parea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment. În locul meu putea fi cineva mai puţin norocos, care de frica ar fi stat până la capăt. Cum spuneam … INADMISIBIL!“, a povestit tânăra.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Noiembrie 2022 - 04 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.