Magistrala de metrou Berceni-Pipera va avea o staţie în plus
Lucrările începute în urmă cu doi ani la magistrala M2, una dintre cele mai aglomerate, sunt aproape gata. Linia care face legătură între sudul și nordul Capitalei va avea o nouă oprire: Tudor Arghezi, aproape de șoseaua de centură.
„Lucrările vor fi finalizate în cursul lunii noiembrie. În momentul de faţă suntem mobilizaţi 400 de oameni”, a declarat Gabriel Stănescu, Director Executiv Vector Internațional.
Noua stație de metrou îi ajută îndeosebi pe cei care vin la muncă în Capitală din afara orașului. Un nou sens giratoriu le va permite să traverseze șoseaua de centură. Conducătorii auto ar putea să își lase mașinile în parcarea supraetajată cu 300 de locuri de lângă noua stație, pentru ca apoi să își continue drumul cu metroul.
Accesul spre peron se va face pe la subsol, deasupra fiind șoseaua Berceni. În contextul lungirii liniei, ca să nu mărească timpii de așteptare pentru călători, Metrorex vrea să suplimenteze numărul trenurilor cu încă 13 garnituri.
„Întreaga procedură administrativă şi tehnică se va finaliza în aproximativ o jumătate de an, iar undeva la jumătatea anului următor vom putea da în folosinţă locuitorilor această staţie de metrou”, a explicat Mihai Enache, manager de proiect Sector 4, pentru Observator.
Stația va fi apoi transferată la Ministerul Transporturilor. Iar Primăria Sectorului 4 are planuri și mai mari. Vrea să facă încă trei stații, pe aceeași magistrală, până în comuna Berceni.
„Tocmai am finalizat studiul de prefezabilitate pentru 3 staţii care vor traversa centura Bucureştiului. Estimăm că în 2-3 ani vom putea să începem lucrările, transformând comuna Berceni în prima comună din România cu magistrală de metrou”, a completat Mihai Enache, manager de proiect Secto 4.
Citeste si:Surpriză la Otopeni: Două parcări noi, dar când vor fi gata?
![]()
Stația are un design futurist
Potrivit descrierii, cu o lungime de 1,6 kilometri, supraterană, cu parter și două etaje și cu un design futurist, noua stație de metrou va fi finalizată, din punct de vedere logistic și al infrastructurii de transport, la finalul anului 2022, urmând ca Metrorex să facă verificările tehnice și să o dea în circulație. Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Sector 4 Violeta Boerescu, probabil în prima jumătate a anului viitor se va putea circula până la stația Tudor Arghezi.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro