O nouă veste bună pentru conducătorii auto din România! Șoferii vor putea să își reducă perioada de suspendare a permisului cu o treime în cazul în care vor prezenta dovada achitării amenzii primite.

Cum pot șoferii să reducă perioada de suspendare a permisului auto

Autoritățile au introdus o nouă condiție potrivit căreia șoferii vor putea să își micșoreze perioada de suspendare a permisului auto. Aceasta se referă la achitarea amenzii, iar cu această ocazie colectarea de amenzi va fi mai eficientă.

„Pe fundalul escaladării fenomenului de eludare a plății taxelor, impozitelor, dar și a sumelor reprezentând sancțiuni principale contravenționale, este necesară crearea unui cadru legislativ care să crească gradul de conștientizare a sancțiunilor. Mai mult decât atât, sistemul de colectare a amenzilor contravenționale rutiere prezintă eficiență scăzută, fenomen manifestat inclusiv în ultimii ani, deși există posibilitatea de a plăti jumătate din sumă în termen de 15 zile. Cu titlu de exemplu, la o analiză a încasării amenzilor contravenționale în județul Neamț, pentru anul bugetar 2012, contravenienții au achitat un procent de 23,62%, ceea ce reprezintă sub o pătrime din totalul amenzilor contravenționale aplicate”, se arată în expunerea de motive.

Inițiativă legislativă urmărește reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere cu dreptul de a conduce doar în baza prezentării chitanței care dovedește achitarea amenzii contravenționale aplicate, ca urmare a săvârșirii contravenției pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce.

Cu această măsură se va contribui la completarea art. 104 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 cu privire la circulaţia pe drumurile publice, care prevede condițiile în care perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se poate reduce cu o treime.

Ce prevede legea la această încălcare în momentul de față

La momentul actual, legea are doar două condiții în asemenea situație care trebuie îndeplinite cumulativ:

Citeste si:
Actele expirate în timpul stării de urgență trebuie schimbate până...
Românii cărora le-au expirat...

a) conducătorul auto a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) conducîtorul auto a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

Cu această nouă măsură se va introduce și punctul „c) conducătorul auto prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.”

„Neplata amenzii nu poate fi decât dovada unui comportament rău intenționat, prin urmare, clemența acordată în momentul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce trebuie realizată și în baza unui comportament responsabil dovedit prin achitarea amenzii. În consecință, reglementarea acestei măsuri contribuie la conștientizarea în rândul titularilor de permise de conducere a pericolului la care se expun prin încălcarea regulilor rutiere, precum și la creșterea procentului de colectare a amenzilor contravenționale”, se mai arată în expunerea de motive.

Citeste si:
Afecțiunile medicale care anulează permisul auto. Ce prevede noul...
Afecțiunile medicale care...

Senatul va dezbate ți va vota propunerea legislativă, iar Camera Deputaților este for decizional.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2022 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.