Este foarte posibil ca România să scape definitiv de dosarele cu șină care sunt solicitate în continuare în instituțiile publice. Comisia de administraţie publică din Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care presupune interzicerea instituțiilor publice să ceară dosare cu șină pentru a beneficia de un serviciu public.

Dosarele cu șină ar putea dispărea din instituțiile publice din România

Propunerea acestui proiect de lege a venit din partea preşedintelui Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) şi deputatul PNL, George Tuţă. Proiectul va fi supus votului final în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Acest proiect de lege cuprinde și dosarele cu șină în cazul aplicării și depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, dar şi în cazurile de depunere a actelor pentru participarea la procedurile de achiziţii publice. ​Totodată, ​instituţiile publice nu pot solicita taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate.

Oficialii au spus că este momentul ca România să facă un pas în față, să se modernizeze și să renunțe la vechile tehnici în condițiile în care tehnologia ne înconjoară de peste tot și există posibilitatea digitalizării actelor și tuturor dosarelor necesare.

Retail jobs

”Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocraţie care stau în calea eficientizării administrative”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

”Cetăţenii români trebuie să se simtă reprezentaţi de actuala coaliţie, care este datoare să acorde atenţie sporită nevoilor contribuabililor români”, a declarat deputatul Simona Bucura – Oprescu.

Model automatizat online pentru eliberarea cazierului judiciar

Proiectul de lege aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea ”Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”, care a fost iniţiată de deputatul Sebastian Burduja, în cadrul lucrărilor comisiei de Administraţie pentru a susţine eforturile de debirocratizare

Citeste si:
Șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea face închisoare
Șoferii prinși băuți sau...

Dacă acest proiect de lege va fi adoptat definitiv, acest lucru va aduce un plus în România, serviciile de bază ale administraţiei fiind digitalizate și ușurând munca celor care activează în instituțiile publice. De asemenea, legea inițiată de deputatul George Tuţă cu privire la eliminarea obligativității pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului a fost susţinută de majoritatea parlamentarilor.

Totodată, se prevede ca în următoarea perioadă să fie adoptat și un model automatizat online pentru emiterea cazierului judiciar pentru cetăţenii români.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2022 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.