Pasagerii de pe Aeroportul Otopeni vor aștepta mai mult bagajele de cală
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat că începând de luni, 12 septembrie, patru dintre cele 6 benzi de bagaje și echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri internaționale vor fi înlocuite în urma unor lucrări de modernizare.
Lucrările se vor desfășura pe etape și vor dura cinci luni și jumătate. Primele benzi de bagaje care vor fi înlocuite sunt benzile 3 (etaj 1) și 4 (parter), după care vor fi înlocuite pe rând și celelalte două (1 și 2, ambele la etaj).
Din această cauză, pasagerii care vor sosi pe Aeroportul Otopeni vor avea de așteptat un pic mai mult bagajele de cală, iar compania face apel la înțelegerea și răbdarea clienților.
Investiția pentru lucrările de modernizare se ridică la o valoare de 3,2 milioane de euro. CNAB a afirmat că trei dintre benzile pentru bagajele de cală se află în funcțiune din 2003 la Terminalul Sosiri.
„Aceste lucrări vor conduce la o reducere temporară a capacității de procesare – de la 6 la 5 benzi de bagaje, și chiar la 4 benzi în anumite perioade de timp, motiv pentru care lucrările au fost programate pentru perioada de extra-sezon. În final, după o investiție de 3.2 milioane euro, se va obține o capacitate suplimentară de 20% și o reducere substanțială a timpului de așteptare la sosirea bagajelor. Precizăm că trei dintre aceste benzi sunt în funcțiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003). În aceste condiții, este de așteptat să se producă, temporar, aglomerări la procesarea bagajelor pe fluxul de sosiri, aglomerări care pot conduce la creșterea timpului de așteptare pentru pasagerii care își recuperează bagajele de cală”, transmite CNAB.
Citeste si:Percheziții DNA la Aeroportul Henri Coandă. Mai multe persoane au...
![]()
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro