Sezonul estival s-a încheiat cu încasări mici
În acest an, durata medie a sejurului a fost de cinci zile, iar valoarea medie a pachetului turistic a fost de 500 de euro, pentru două persoane, potrivit datelor oferite de agențiile de turism.
„Au fost căutate în primul rând și în prima faza pachetele all-inclusive sau acele pachete integrate. Turistul român vrea să primeaca mai mult în pachetul pe care îl rezervă, nu doar cazare și eventual un mic dejun”, a spus Raluca Hatmanu, agent de turism, pentru Observator.
Acest sezon estival a fost marcat de incertitudinea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, cât și de inflație. Astfel, mulți au preferat să strângă bani sau să aibă grijă de necesități, în loc să îi cheltuiască în concediu.
„În martie, când a început războiul , în decurs de-o săptămână, vânzările s-au prăbușit cu aproximativ 70%”, a declarat Ionuț Nedea, touroperator, pentru sursa citată.
„Au negociat foarte mult, şi-au dorit ca tarifele să fie negociate. Au venit cu bugete stabilite de la început”, a transmis Iolanda Nanu, hotelier.
De menționat este și că preferințele românilor s-au schimbat în acest an. Clasamentul stațiunilor preferate de români a suferit modificări, Eforie Nord devansând Mamaia. Încasările au scăzut și ele.
„Eu anticipez că este o scădere de aproape 20 sau 25 la sută”, a comentat Ionuț Nedea, touroperator.
Cei mai mulți turiști la Marea Neagră au venit din București, Cluj si Iaşi. August a fost cea mai bună lună, însă în septembrie se găsesc cele mai bune oferte.
Petrecerile de Revelion, mai scumpe. Mai mulți hotelieri au ales să...

Afaceriștii de la malul mării spun că vor încerca să mențină prețurile de anul acesta și anul viitor, chiar dacă scumpiri vor mai fi. Aceștia îi sfătuiesc pe turiști să își aranjeze vacanțele din timp, putând obține astfel reduceri chiar și de 50%.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Digitail: “Building startups is like swimming towards an unseen island”
Sursa: start-up.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Un an de Trendyol în România: gigantul turc de fashion a ajuns la peste 1,3...
Sursa: retail.ro
-
Bea zeama de varză timp de 7 zile și vezi minunea! Iată ce se va întâmpla în...
Sursa: garbo.ro
-
Moșii de iarnă: Tradiții, semnificații și obiceiuri în Sâmbăta Morților
Sursa: kudika.ro
-
Apare o nouă ocupație în România. Are legătură cu industria vinului
Sursa: wall-street.ro