Cazinoul din Constanța a intrat în lucrări de reabilitare în urmă cu doi ani. Acum, monumentul a fost parțial descoperit pentru a bucura ochii oamenilor. Lucrările nu au luat sfârșit, acestea fiind programate să se finalizeze în martie 2023. La descoperirea parțială a Cazinoului a participat și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Cazionul din Constanța a fost descoperit parțial

Cazinoul din Constanța a fost unul dintre cele mai importante atracții turistice din oraș. Imaginea clădirii pe malul mării era o imagine unică și desprinsă din poveste. Cu doi ani în urmă clădirea a intrat în lucrări de reabilitare pentru a putea funcționa și pentru a fi admirată din nou de cptre turiști.

Faţada de nord a clădirii Cazinoului din Constanţa a fost dezvelită parțial, după ce lucrările de reabilitare au fost realizate în proporţie de 57%. Proiectul de reabilitare a clădirii este finanțat cu aproximativ 90 de milioane de lei de Ministerul Dezvoltării, însă acesta susține că dacă va fi cazul unei sume suplimentare se vor găsi soluții.

Inițial, lucrările au fost programate să fie finisate în martie 2023, însă cel mai probabil că acest termen va fi depășit. Cazinoul din Constanța este o clădire în stil Art Nouveau, care are și mici influenţe neobaroce. Această clădire de pe malul mării este una dintre simbolurile reprezentative ale orașului Constanța. A fost ridicată în anul 1909 și inaugurată la data de 15 august 1910.

Ministrul Dezvoltării, în vizită la Cazinoul din Contanța

La descoperirea parțială a Cazinoului din Constanța a participat și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a declarat că Cazinoului din Constanţa este prioritară pentru Guvern.

"Am vizitat astăzi lucrările Cazinoului din Constanţa, clădire unică şi reprezentativă a României, a cărei reabilitare este prioritară pentru Guvern. Au fost finalizate lucrările la faţada de nord a clădirii şi a turnurilor cu berbeci. Elementele de protecţie fiind înlăturate, clădirea este vizibilă de pe faleză. Lucrările de reabilitare finalizate până acum subliniază monumentalitatea clădirii Cazinoului. Ministerul Dezvoltării asigură finanţarea necesară, în valoare de aproape 90 milioane de lei pentru restaurarea acestui monument unic construit în stilul Art Nouveau", a afirmat Cseke Attila într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Citeste si:
Guvernul pregătește măsuri după cutremurele care au avut loc în...
Guvernul pregătește măsuri...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 August 2022 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.