Acces interzis pentru turiști la Cascada Vălul Miresei
În urmă cu doar câteva zile, în munții Apuseni a avut loc o furtună extrem de violentă. Aceasta a făcut ravagii în zonă și a doborât la pământ mai mulți brazi înalți de câțiva metri. Chiar dacă o parte dintre aceștia încă mai sunt în picioare, riscă să cadă și ei. De aceea, din cauza pericolului, salvamontiștii au izolat întreaga zonă afectată și au interzis accesul turiștilor către cascada Vălul Miresei. Totodată, autoritățile îi roagă pe oameni să țină cont de indicațiile lor și să nu manifeste acte de vitejie pentru a păstrunde în zonă.
Autoritățile au și început să înlăture pomii căzuți, dar și cei care sunt pe cale să se năruie. Lucrările ar putea dura câteva zile.
Turiștii care se află în zonă pot vizita și alte obiective turistice la fel de frumoase, precum Vârful Vlădeasa, Pietrele Albe, Vârful Lespezi sau să se aventureze într-o drumeție pe traseul Grotelor.
”Din păcate trebuie să vă anunțăm că accesul la unul din obiectivele turistice, Cascada Vălul Miresei, din arealul nostru de activitate, pentru următoarea perioadă, este un real pericol. Recomandarea noastră, până la remedierea situației, este de a evita accesul către acest obiectiv (aprox.50 m din drum către podul din apropierea cascadei). Furtuna de săptămânile trecute a contribuit la căderea majorității copacilor din zona cascadei, iar cei rămași în picioare sunt afectați, iar pe rând, o să cadă toți. Chiar ieri au căzut 5-6 molizi, toți peste accesul la acest obiectiv”, scriu salvamontiștii Vlădeasa Cluj.
Citeste si:Reducere de 50% pentru facturile la energie. Cine beneficiază de...
![]()
Alte obiective turistice din zonă
În această perioadă românii se bucură de vacanțe și concedii și își doresc să călătorească și să se odihnească în cele mai spectaculoase locuri ale țării. Salvamontiștii îi îndrumă să nu includă pe listă cascada Vălul Miresei în perioada următoare.
„Dacă tot aveți planificată o deplasare în această zonă, avem și alte obiective turistice de interes și de o frumusețe aparte, precum Vârful Lespezi, Traseul Grotelor, Pietrele Albe, Vârful Vlădeasa.”
Salvamontiștii Vlădeasa Cluj au mai transmis că au fost făcuți pași importanți pentru remedierea acestei situații, iar în curând vor reveni cu informații. Aceștia îi roagă pe turiști să respecte recomandările lor, dorindu-le o vacanță și o vară cât mai frumoasă.
Mango Broker – ”Punem oamenii mai presus de KPI”
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro