Sezonul lavandei a început, iar turiștii deja colindă prin lanurile de lavandă pentru a admira priveliștea unică. Vizitatorii au parte de un peisaj desprins din poveste și de un miros fermecat al florilor de lavandă. Planta are proprietăți lecuitoare, iar proprietarii lanurilor produc și uleiuri esențiale și alte produse care sunt puse în vânzare. Lanul de lavandă din Alba a început să primească turiști în acest sezon.

Lanurile de lavandă, o atracție importantă a turiștilor

Lanurile de lavandă au devenit un obiectiv turistic destul de vizitat de turiști. Aceștia sunt tot mai atrași să se plimbe printre florile mov, să-și facă poze și să se bucure de mirosul liniștitor. Florile de lavandă sunt folosite în parfumerie, în produsele cosmetice, medicamente, în dulciuri, dar și pentru diverse terapii.

Lanul de lavandă din localitatea Stremț, județul Alba, a început să primească turiști. Câmpul este imens, iar priveliștea îi cucerește pe cei care vin să admire un loc unic și să se bucure de timpul liber petrecut în sânul naturii.

O familie a început să cultive lavandă cu șapte ani în urmă. Această afacere nu le aduce doar profit după recoltare, dar atrage și o mulțime de turiștii care sunt pasionați de peisaje unice din natură. Pozele în lanul de lavandă sunt absolut fermecătoare, unele persoane venind acolo pentru o fotosesie în ziua cununiei sau a nunții.

„E un loc minunat un loc să îți petreci o duminică minunată și relaxantă. Miros frumos, culori deosebite totul este la superlativ”.

„Mă simt așa ca într-o sălbăticie neantinsă de urbanism și de tot ce înseamnă oraș.”

„Ne relaxează mintea, ne încântă privirea, ne încarcă pozitiv. Un câmp e o încântare, deci e spectacol. Chiar sunt frumoase aceste flori și pe lângă beneficiile pe care le au pozele sunt așa, ca o terapie.”, au spus câțiva dintre turiști.

Cererea pentru produsele pe bază de lavandă a crescut în ultimii ani

Din cauza condițiilor meteorologice, în acest an lavanda a înflorit mai târziu față de anul trecut. Copiii au intrat în vacanța de vară și au profitat pentru a merge în excursii.

Citeste si:
Te calmează și reduce durerea! 4 moduri de utilizare a uleiului de...
Te calmează și reduce...

„Este foarte frumos, ador culoarea mov este plin de fluturi, de albine. Miroase foarte frumos și e așa o nuanță foarte aprinsă.”

„Miroase foarte bine, foarte plăcut, am venit să îmi fac poze și am impresia că calc pe un covor de lavandă.”, au spus entuziasmați câțiva copii veniți în vizită la lanul de lavandă.

La lanul de lavandă se găsesc și turiști din alte zone ale țării. Aceștia vin pentru a admira minunăția de lavandă și pentru a petrece o zi de odihnă într-un peisaj deosebit.

„Acesta este al treilea an în care organizăm evenimentul acesta (...). O să ne putem bucura încă trei săptămâni, aproximativ, de parfumul ei, de frumusețe. Este perfectă pentru a face poze.”, spune Alexandru Stan, producător de lavandă.

Citeste si:
10 ceaiuri care te ajuta sa tratezi cele mai comune probleme de...
10 ceaiuri care te ajuta sa...

În ultimii ani, cererea pentru produsele realizate pe bază de lavandă a crescut în ultimii ani cu 20%, menționează producătorii. Cel mai întrebat este uleiul de lavandă, care este folosit în special de femei în creme, pentru masaj sau terapii. Apa de lavandă la fele ste folosită în cosmetologie.

„În primul rând, avem uleiul de lavandă. Reduce stresul și anxietatea și se folosește în aromatherapie. Avem apa de lavandă care hidratează pielea și curăță. E producția noastră de aici din câmp și tot noi o procesăm”, afirmă Geta Stan, producător.

O sticluță cu ulei esențial de lavandă costă în jur de 25 de lei, iar un săpun natural 10 lei, iar apa de lavandă are același preț.

Lanuri de lavandă în România

În România se găsesc mai multe lanuri de lavandă în diferite zone ale țării. Iată unde poți merge pentru a te bucura de asemenea peisaj.

Citeste si:
5 idei de afaceri profitabile care nu au nevoie de investitii mari
5 idei de afaceri profitabile...


  • Bărăgan – Fleurane & Nympheum


  • Prahova – Grădina de Lavandă


  • Dobrogea, la Pecineaga – Lavanda fest, săptămâna mov


  • Aiud – Lavanda Aiud


  • Sălaj – La Rue de Lavande


  • Sălaj – Cerdacul cu lavandă


  • Bihor – Lavandă de Bihor


  • Timiș – Lavanda de la Țară


  • Mureș – Tărâmul Lavandei


  • Cluj – Lavanda Lola



Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Iunie 2022 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.