Sărbătoarea Rusaliilor 2022
Creştini ortodocşi sărbătoresc Rusaliile la 50 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos.Anul acesta, Rusaliile sunt sărbătorite duminică și luni, 12 și 13 iunie.
Pogorârea Sfântului Duh este o sărbătoare creştină extrem de importantă pentru credincioși. Aceștia respectă cu strictețe mai multe tradiții și obiceiuri pe care le-au moștenit de la generațiile trecute.
Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care înseamnă sărbătoarea trandafirilor, însă reprezintă în acelaşi timp şi fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice cu care seduceau oamenii.
Originea sărbătorii de Rusalii
Totodată, Rusaliile este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine. În aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane care au format prima comunitate creştină din Ierusalim. Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt sub chipul unor limbi de foc le-a oferit nenumărate daruri creștinilor. La început, apostolii au avut puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci.
Cei 12 apostoli au început să facă învăţătura Mântuitorului în diverse limbi. După care aceștia au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, făcându-i pe oameni să se întoarcă pe drumul cel drept în rătăcirea lor.
Lunea Rusaliilor este zi liberă în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.
Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii
Se spune că apostolii îi pedepseau pe cei care nu îi ascultau și nu credeau în puterile lor. Din bătrâni se mai spune cp sărbătoarea de Rusalii sunt spiritul morţilor care, după ce sufletele lor au părăsit mormintele în Joia Mare şi au petrecut Paştile cu persoanele în viață, refuză să se mai întoarcă la locurile lor de veci.
PS Timotei, mesaje de Rusalii pentru credincioși

De Rusalii nu este bine să mergi la muncă în câmp, deoarece s-ar putea ca ielele să te prindă și să te pedepsească. În această zi nici nu se intră în vie,nu se merge în locuri pustii şi întunecate, deoarece poți da peste spiritele rele.
De Rusalii nu se lucrează, pentru că cei care încalcă această tradiție vor fi pedepsiţi de Iele, pentru că nu sărbătoresc şi nu preţuiesc ziua cum trebuie. De asemenea, în zilele de Rusalii nu se culeg plante de leac. De Rusalii nu se coase, nu se spală, nu se face murdărie.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Delicii baby-friendly: 3 rețete de torturi pentru copii
Sursa: garbo.ro
-
Generația Z vs. Inteligența Artificială: Mai multe dezavantaje decât beneficii?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot Online: Ar vrea să se întoarcă, dar n-are curaj?
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu, despre mita lui Buzatu: Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la...
Sursa: wall-street.ro