Social 3 Mai 2022 10:34 de Clara Vacaru
Rebeca, fetița care a suferit un transplant de ficat sâmbătă, se simte bine, dar nu poate respira deocamdată fără ajutorul aparatelor. Fetita a împlinit 5 ani ani ieri, la 2 zile de la operația complicată în urma căreia i-a fost înlocuit ficatul bolnav.

Rebeca se simte bine, dar recuperarea ei este lentă, dat fiind faptul că fetița are cu cinci kilograme mai puțin decât ar trebui să aibă potrivit vârstei ei.

Din cauza insuficienței hepatice, dar și a infecțiilor pe care le-a avut în trecut, organismul ei este slăbit, dar ficatul ei funcționează, iar analizele sunt bune, scrie stirileprotv.ro. Rebeca stă în spital cu mama ei, iar acasă o așteaptă surioara mai mică, tatăl și bunica ei.

Rebeca ar putea sta în spital câteva săptămâni

Medicii sunt optimiști în privința stării fetiței de cinci ani. Ea ar putea sta internată mai bine de o lună.

„Suntem mai liniștiți acum. Optimismul există și știm că întotdeauna copiii au un răspuns care ne mulțumește și că toată munca pe care o facem în scopul de a salva un copil este răsplătită de o anduranță și un răspuns extraordinar al copiilor și de o revenire a lor care de foarte multe ori este spectaculoasă”, a declarat prof. dr. Dana Tomescu, șefa secției ATI transplant hepatic Fundeni.

”Lucrurile sunt oarecum controlate. Ceea ce facem noi este că am depăşit un moment critic, am depăşit partea operatorie care a fost un succes, am depăşit partea de disfuncţie pe care am avut-o a grefei în sine şi în acest moment vedem care este toleranţa. Dar cum am spus şi ieri, acest copil este un copil care are un grad mare de imunosupresie, în plus este imunosupresată prin medicaţia pe care o primeşte, este un copil subnutrit, deci există o serie de lucruri, plus nişte infecţii în antecedentele pe care le-a avut şi toate acestea, pe intervenţie mare, faptul că e mai slăbuţă şi mai micuţă şi că primeşte medicaţie imunosupresoare, toate acestea sunt nişte factori de risc în timp. Dar primeşte tratament cu antibiotic profilaxie, perfuzii, sânge, toate lucrurile sunt făcute în aşa fel încât să fim minimum agresivi şi să nu ratăm nimic”, a declarat Dana Tomescu, potrivit observatornews.ro.

Citeste si:
Cauza morții Rebecăi, fetita care a trecut printr-un transplant de...
Cauza decesului Rebecăi,...

După externare, Rebeca, diagnosticată cu boala Wilson, va trebui să ia tratament toata viața, dar va putea să trăiască normal.

În acest moment, în România, sunt 5 copii pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat. Însă au afecțiuni cronice și nu sunt urgențe. Autoritățile spun că în câteva luni Spitalul Grigore Alexandrescu va primi acreditare pentru a putea face transplant de ficat copiilor sub 16 ani. Operațiile vor fi efectuate în colaborare cu echipele chirugicale de la Institutul Fundeni.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.