Peste 1.000 de locuri în corturi încălzite, alimente şi servicii medicale gratuite sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a anunţat vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Refugiații ucraineni vor primi alimente, ajutor medical gratuit la Aeroportul Henri Coandă

"Pentru a facilita tranzitul unui număr tot mai mare de repatriaţi şi refugiaţi din Ucraina, C.N. Aeroporturi Bucureşti a luat măsuri suplimentare pentru acomodarea acestora. În acest sens, CNAB a finalizat, în seara zilei de 3 martie a.c., instalarea şi dotarea a două corturi de mari dimensiuni în parcarea din faţa aerogării Plecări a Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Acestea sunt încălzite şi asigură un minim confort pentru pasagerii care urmează să se îmbarce pe zborurile de repatriere care se derulează constant în aceste zile. Capacitatea corturilor depăşeşte 1.000 locuri şi acestea sunt accesate în special de către grupurile mari de repatriaţi. Aceste locuri se adaugă celor din zonele de aşteptare dedicate din interiorul terminalului, totalul ridicându-se la peste 1.500", informează CNAB într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, întreaga activitate a fost sprijinită de reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, care a asigurat provizii (sandviciuri, fructe, apă) pentru refugiaţi şi repatriaţi.

În plus, Reţeaua de sănătate Regina Maria a pus la dispoziţie, într-un program de voluntariat umanitar, o caravană medicală care asigură atât echipamente şi personal medical cât şi teste PCR gratuite pentru refugiaţi şi pentru repatriaţii din Ucraina, dacă aceste teste sunt necesare pentru călătorie. Alimente şi apă, pentru toţi cei din corturi, au fost furnizate şi de Ambasada Nigeriei în România.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

În autogară activează voluntari vorbitori de limba ucraineană

În continuare, în aerogara Plecări, funcţionează non-stop un centru de informare cu voluntari vorbitori de limba ucraineană care oferă sprijin, informare şi traducere pentru refugiaţi şi repatriaţi.

Citeste si:
Ucraina îi îndeamnă pe refugiați să nu se întoarcă: „Va fi o iarnă...
Ucraina îi îndeamnă pe...

Întreaga activitate de asistare a refugiaţilor şi repatriaţilor aste susţinută, printr-un program de voluntariat umanitar, de personalul CN Aeroporturi Bucureşti precum şi de sindicatele din companie, informează Agerpres.

Numai în ziua de 3 martie, prin aeroportul Henri Coandă au trecut 3.000 de repatriaţi pe zboruri charter, cărora li se adaugă un număr important de refugiaţi şi repatriaţi pe curse de linie, numărul acestora fiind în creştere, se menţionează în comunicatul CNAB.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.