A fost alertă, luni seară, în Câmpulung Muscel, după ce două sticle cu mercur au fost descoperite în subsolul unui bloc, de către un locatar, în timp ce făcea curat. Bărbatul a anunțat autoritățile după ce a spart, din greșeală, unul dintre recipiente. Poliția a deschis o anchetă ca să afle cum a ajuns substanța acolo și cui îi aparține. 

 

Două sticle cu mercur, găsite în subsolul unui bloc din Câmpulung Muscel

Un locatar din blocul cu pricina a găsit, întâmplător, în timp ce făcea curățenie în subsol, două sticle cu mercur. Bărbatul a dat alarma în jurul orei 19:00, după ce și-a dat seama despre ce substanță este vorba, inițial crezând că sunt pete de vopsea.

„Am văzut niște pete și, când am dat cu piciorul, am zis că e vopsea. Am văzut că se întinde”, a spus acesta.

Prima dată a înștiințat vecinii, apoi, când a realizat că este vorba despre mercur, a sunat la 112. Zona a fost izolată, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, polițiști, dar și cei de la Garda de Mediu.

Autoritățile le-au recomandat locatarilor imobilului să rămână în case, au blocat accesul în subsol, au ridicat sticlele și au îndepărtat petele de metal lichid. Polițiștii au deja un cerc de suspecți.

„În urma sesizării, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Muncipiului Câmpulung au asigurat locul faptei, iar la faţa locului s-au deplasat reprezentanţi ai ISU Argeş împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Argeş pentru ridicare în condiţii de siguranţă a substanţei cu potenţial periculos”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeș.

„Ferească Dumnezeu să fi intrat un copil, pentru că acolo sunt două biciclete, să fi călcat în mercurul ăla sau sunt scenarii şi mai negre. Eu zic că ne iubeşte Dumnezeu”, a declarat Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung Muscel.

Elena Lasconi: „E clar că va fi un dosar penal”

„ACUM! Mercur la parterul unui bloc din Câmpulung. Două recipiente cu mercur(de aprox 1 litru fiecare), cea mai puternică otravă, au fost găsite în fosta uscătorie a blocului D28. Un vecin a văzut câteva pete pe jos. Și-a dat seama că e mercur. Într-un sac mai sunt recipientele pline. Câmpulungeanul a sunat la 112.

Citeste si:
Mercur în Berbec activează schimbarea destinelor. Cum influențează...
Mercur în Berbec activează...

A ajuns Garda de Mediu și echipajul special al ISU Argeș (Nuclear, Bacteriologic, Chimic, Radiologic). Așteptăm echipa de la Arme, Explozibili și substanțe periculoase de la IPJ Argeș. Zona a fost securizată de către Politia națională, Jandarmerie și Poliția Locală. Urmează să ridice mercurcurul și apoi ancheta care va stabili vinovatul. E clar că va fi un dosar penal”, a scris edilul pe Facebook.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Februarie 2022 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.