Veste tristă pentru iubitorii de bere. Prețul celei mai consumate băuturi alcoolice din România se va majora în acest an, din cauza scumpirii materiei prime și a energiei.

Prețul berii se scumpește

Potrivit ANSA, România se află pe locul trei în clasamentul mondial al consumului de bere pe cap de locuitor, întrecând chiar și Germania, țară cu tradiție în domeniu.

”Din punct de vedere al consumului, România se situează pe poziția a 7-a la volumul pieței europene, iar perspectivele pentru anul acesta sigur că ni le dorim optimiste, în condițiile în care apropiatul sfârșit al pandemiei de care se discută din ce în ce mai mult, poate aduce și sperăm să aducă ridicarea tuturor restricțiilor, inclusiv pentru ceea ce privește operatorii economici de pe canalul HoReCa, de asemenea, mai multă libertate de organizare a evenimentelor de tipul concerte, festivaluri, toate acestea fiind ocazii foarte importante de consum pentru piața berii.”, a declarat Julia Leferman, directorul general la Berarii României.

Factori ce au dus la scumpirea berii

Producția de bere a fost afectată de pandemia de coronavirus, criza de energie electrică și de gaze, costurile crescute de materie primă. Totodată, și schimbările climatice care au dus la o producție mai mică la malț, sunt unul dintre motivele pentru care s-a decis scumpirea acestei băuturi extrem de consumate.

„Nu în ultimul rând, exită o presiune și din zona transportului, berea este un produs greu de transportat, voluminos și de aceea creșterea prețului petrolului va antrena o presiune și mai mare și pe această zonă, în ceea ce privește costurile operaționale, logistică, transport și distribuție. La final, decizia creșterii de preț aparține fiecărui producător și ține de politica comercială a fiecărei companii”, a mai adăugat directorul general la Berarii României.

Citeste si:
Berea surpriză a festivalului UNTOLD 2025: Descoperă ce a fost ales!
Descoperă ce bere a fost...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Februarie 2022 - 03 : 02

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.